Radu a împlinit zilele trecute 23 de ani, prilej cu care Anca Țurcașiu a ținut să-i facă o urare din suflet.

”Mama, te iubesc cel mai mult de pe Pământ! Toate gândurile mele se îndreaptă spre tine în fiecare minut al vieții mele. Dorința mea cea mai mare este doar să fii fericit mereu! Asta am încercat toată viața. Să te duci către a-ți fi bine, orice ai alege să faci. E un an special pentru tine și vreau să mă asigur că bifezi fiecare zi din viața ta ca fiind una perfectă! La mulți ani, dragul meu drag ! Tata îmi spune :”Te iubesc definitiv”. E atât de frumos. Îl citez acum!”, a scris actrița, vizibil emoționată și mândră.

Într-adevăr, are de ce să fie mândră de băiatul ei. E înalt ca bradul și îi seamănă foarte bine. Apoi, Radu este student la Facultatea de Pedagogie și este pasionat de sporturile de iarnă.

De asemenea, tânărul nu a moștenit de la mama sa pasiunea pentru actorie, însă preferă să stea cât mai departe de lumea mondenă.

Aproape 8.000 de internauți au apreciat postarea și fotografia, mulți lăudând frumusețea lui Radu. „Fericirea ta ❤️”, „La mulți ani împliniți și fericiți!❤️”, „Ce mare s-a făcut! Să vă trăiască!” sau „Anca, ce băiat mare ai!🙌 La mulți ani! Să fiți bine!❤️” – au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online care și-au dorit să transmită complimente și cuvinte de laudă.

Printre cei care i-au lăsat un mesaj la poză se numără și Corina Dănilă.

Într-un interviu pentru Xtra Night Show, Anca Țurcașiu a vorbit cu dragoste despre fiul său. Ea a m,enționat că Radu este și profesor de snowboard, iar cea mai mare parte a timpului și-o petrece la Poiana Brașov.

Vezi și Cum arată meniul Ancăi Țurcașiu de arată atât e bine la 51 de ani

Citește și:

Ce bine seamănă Mirela Vaida cu mama ei! Parcă ar fi surori!

Prima reacție a lui Răzvan Simion după ce Lidia Buble a lansat noua melodie: „Ne-am emoționat”