Realizat chiar la ea acasă, în zgomotul făcut de Noah, vedeta s-a prezentat fanilor în lenjerie intimă roșie, acoperită de pijamale lucioase, lejere, în aceeași nuanță.
Astfel, la începutul clipului vedem o Andreea Bănică așa cum doar soțul ei o vede. Fără pic de machiaj, palidă, dar cu câteva upgradări ale chipului (spâncene), făcute la cabinetul de cosmetică ori poate chiar în altă parte, dacă ne referim strict la volumul buzelor. De altfel, întrebată de un fan ce procedură a urmat în cazul buzelor, vedeta a răspuns că ”hidratarea periodică”, negând practic că au existat și alte proceduri.
Nonșalantă, Andreea a apărut așa cum a lăsat-o izolarea: cu rădăcinile mai întunecate la vedere, dar sigură pe ea.
Pas cu pas a explicat fanilor ce produse folosește ea, învățându-i și câteva trucuri. Vedeta nu e fidelă unui singur brand, în trusa sa cosmetică aflându-se produse de la multe branduri, nu doar străine și celebre, ci chiar locale. De altfel, tocmai asta au admirat fanii la ea, faptul că, desi, evident, își permite să aibă orice produs, oricât de scump, folosește cu încredere și produse ieftine, pe care româncele le știu de ani buni.
Din tutorial se vede că Andreea este oricând în stare să-și facă un machiaj profesionist, că se cunoaște foarte bine și știe ce și cum să pună în valoare. Rezultatul final este pur și simplu spectaculos!
Vezi și Andreea Bănică spune rețeta relației sale longevive. Cum de au rămas împreună peste 20 de ani
Citește și:
- Ștefania s-a filmat fără pic de machiaj. Cum arată, de fapt, iubita lui Speak. O recunoști?
- Ovidiu Lipan Ţăndărică a devenit bunic în plină pandemie, dar e trist