La scurt timp după ce Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină și-au anunțat despărțirea, actorul a șocat pe toată lumea în vara lui 2019 când a fost surprins sărutându-se cu actrița Adriana Irimescu(fostă Titieni), deși amândoi erau încă căsătoriți. Uimirea a fost cu atât mai mare, cu cât soțul actriței, Adrian Titieni, îi era bun prieten lui Papadopol.

Însă, povestea de iubire din Adriana și Alexandru nu a durat mult. Cei doi actori nu ar mai forma un cuplu de ceva timp, iar dragostea dintre ei s-ar fi stins destul de repede, potrivit cancan.ro.

Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol au divortatSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Adriana și Papi nu mai petrec timpul împreună, nu își mai dau like-uri la postări, ba chiar nici nu mai sunt prieteni pe Facebook. Adriana s-a concentrat în ultima vreme pe profesia ei, cât și pe cei doi copii. Ariadna Titieni va fi studentă la medicină, iar Marc Titieni deja a avut primul succes în cariera cinematografică cu filmul «Otto, barbarul», unde are rol principal.Relația s-a răcit din vară și cei doi au început de atunci să vorbească și cu alte persoane”, a dezvăluit o sursă din anturajul celor două familii pentru publicația menționată.

Ioana este fericită acum lângă omul de afaceri, Cristi Pitulice, care a și cerut-o în căsătorie, iar cei doi se pregătesc să meargă în fața altarului.

Cu toate acestea, lui Alexandru pare să-i priască viața de burlac. În cele mai recente imagini de pe rețelele de socializare, acesta pare foarte relaxat și se pare că a ales să se concentreze pe carieră, el jucând în mai multe piese la teatrul Odeon, precum „Svejk” sau „Soldatul de ciocolată”.

Mai mult, Ioana a mărturisit că ea și Papadopol au o relație foarte frumoasă, de dragul fiicei lor, pe care o cresc împreună.

”Din fericire, eu nu am probleme cu partenerul de viață. Alexandru nu mai e partenerul meu de viață de doi ani de zile și chiar aș vrea să nu-l mai menționăm ca atare, din respect pentru omul special, care se află alături de mine de mai bine de un an de zile. Alexandru e tatăl copilului meu, avem o relație foarte frumoasă, facem o echipă foarte bună ca și părinți”.