Vedeta a povestit recent cum a reușit să ajungă la această performanță: ”Mănânc sănătos, corect, îmi ascult organismul. Mănânc aproape de toate, în afară de carbohidraţi. Nu mai mănânc pâine, dulciuri”.
De sport nu are timp, ea fiind și o mamă singură. ”În rest, muncesc foarte mult şi nu am timp de sport, am repetiţii, filmări (…). Am slăbit şi în centrimetri, dar şi în kilograme, cu regim, cu masaje. Am dat peste 15 kilograme în trei luni. În luna iulie am început să am grijă mai mult”, a declarat Paula Chirilă.
Secretul ei, postul negru
Totuși, cel care a ajutat-o în mod decisiv a fost postul negru. ”Am avut şi perioade în care nu mâncam nimic, un fel de post negru. Îl recomand din toată inima.
S-a întâmplat să nu mănânc două- trei zile. Pe măsură ce mă obişnuiesc, o să fac şi de patru, de mai multe zile. Mai iau vitamine, minerale, mă hidratez bine”, a mai explicat actrița.
”Mâncam mămaligă cu usturoi”
Paula Chirilă nu este doar o prezență frumoasă, este o luptătoare și așa a fost dintotdeauna. Puțini știu că a terminat Liceul Sanitar și 4 ani a muncit ca asistentă la Urgențe. Inclusiv în timpul facultății muncea în spital și erau zile în care mânca doar mămăligă cu usturoi sau slănină, după cum a mărturisit vedeta pentru OK!
”Eu sunt omul care ţine o familie, cu toate cheltuielile, trei suflete, eu, Carla şi mama. Când trag linie şi văd că cheltuielile depăşesc veniturile, atunci trebuie să mai fac ceva. Am chiria de plătit”, povestește vedeta.
”O să îl întorc pe toate părţile până o să îl las să intre în viaţa mea”
Pe plan personal, Paula Chirilă a învățat niște lecții dure în ultima vreme. Știe ce are de schimbat pentru a intra într-o nouă relație după un divorț și o relație cu un bărbat cu 16 ani mai tânăr. ”Sunt mai pregătită ca niciodată să accept lânga mine un om, să îl caut şi să îl verific, să văd dacă merită.
De aici încolo, eu nu mai accept lângă mine oameni care nu merita. M-am aruncat, dar aşa am făcut toată viata. Mă aruncam în poveste, credeam că e Făt- Frumos, dar nu era.
Noi toate facem la fel, văd asta şi la prietenele mele, dar m-am învăţat minte. O să îl întorc pe toate părţile până o să îl las să intre în viaţa mea”.
Citește și: