Ioana Ignat părea foarte îndrăgostită și fericită, după ce s-a aflat că formează un cuplu cu Sebastian Dobrincu. Însă, se pare că povestea lor de iubire a durat doar patru luni, iar cei doi și-ar fi spus Adio.

Anul trecut Sebastian Dobrincu se iubea cu vloggerița Mimi, însă relaţia lor nu a durat foarte mult. La câteva luni după ce s-au despărţit, tânărul antreprenor a fost văzut alături de celebra Ioana Ignat. Deși au mers împreună în emisiuni și și-au declarat iubirea, relația dintre cei doi nu ar fi funcționat și s-ar fi despărțit, potrivit Cancan.

Ioana a venit astăzi în emisiunea lui Cătălin Măruță, împreună cu Maia Malancus pentru a-și promova noua melodie „ Îți place și ție”, iar prezentatorul TV a profitt de ocazie și a întrebat-o pe Ioana dacă e adevărat că s-a despărțit de Sebastian. Artista a părut foarte deranjată de întreabarea acestuia și a declarat că a spus fără să stea pe gânduri că nu vrea să vorbească despre el.

„Când am venit cu Sebastian în emisiune am vorbit despre el, acum am venit cu Maia și vorbim de Maia”, i-a răspuns scurt Ioana lui Măruță, lăsându-l fără replică pe prezentator, care a părut șocat de atitudinea artistei.

Ioana și Sebastian au fost surprinşi de multe ori în ipostaze tandre în public, semn că relaţia lor mergea foarte bine și nu se fereau să-și arate dragoste. Cei doi s-au îndrăgostit la filmarile videoclipului melodiei „Inimă naivă”, pe care au lansat-o pe 1 februarie.

image00003SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Sebastian a refuzat și el să vorbească despre Ioana și despre relația lor, spunând că vrea să-și țină viața privată departe de ochii curioșilor.

„Eu sunt în Los Angeles cu treabă, ea este cu treabă în ţară. Îmi ţin relaţiile private şi aşa mi se pare corect”, a declarat Sebastian Dobrincu pentru cancan.ro.

Sebastian Dobrincu este cel mai tânăr milionar. Potrivit sursei citate, la 17 ani a plecat în New York să îşi construiască propria companie, după ce a fost exmatriculat din liceu.

“Sunt antreprenor, pe scurt, şi muzician… şi cu asta mă ocup, asta scrie în fişa postului meu. M-am autoînvăţat programare când aveam 8-9 ani şi am avut diverse job-uri. Da, am avut primul job la birou pe la 12-13 ani.

Da, a fost o experienţă… pentru că nimeni de la birou nu ştia, de fapt, că sunt minor. Şi, cu banii câştigaţi din diverse job-uri, am plecat la 17 ani, după ce am fost exmatriculat din liceu, de altfel, tocmai pentru că petreceam foarte mult timp la birou, iar conducerea şcolii nu a vrut să înţeleagă treaba asta”, a spus Sebastian într-un inteviu mai vechi.