„După o viață de om, am aflat că mama mea nu era, de fapt, mama biologică”, a mărturisit ea recent într-o emisiune la Antena 3.

Copil fiind, actrița nu știa că femeia pe care o strângea în brațe și căreia îi spunea „mama” nu era, de fapt, cea care îi dăduse viață, ci sora mamei sale, care a decis să o crească.

Cu toate acestea a iubit-o ca pe ochii din cap și susție că a ajutat-o să devină omul care este astăzi. „Voiam la joacă și, copil fiind, o uram că mă punea la treabă.

Dar acum aș face toate muncile lumii, toate corvoadele lumii, numai să o mai am lângă mine și să mai stau puțin de vorbă cu ea și să-i spun ceea ce nu am apucat să-i spun, nici cât o iubesc, nici cât a însemnat pentru mine faptul că m-a luat, m-a crescut..”, a povestit artista.

„După foarte multă vreme am aflat că nu era mama mea biologică și că eram înfiată. Pentru mine a fost un mare șoc, pentru că nu mi-am imaginat lucrul ăsta. Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați…

Și am avut senzația, la început, că am fost mințită. Poate că și nespunerea adevărului este, într-un fel, o minciună”, spune acum Adriana Trandafir.

Adriana Trandafir, povestea adopției: „Am fost înfiată de sora mamei mele biologice”

„Mi-o amintesc pe mama biologică, pentru că am cunoscut-o. Știam că mă iubește, dar nu știam de ce mă iubește atât de mult dintre toate femeile alea. Acum mă gândesc cu drag la amândouă. Poate că am fost fericită că le-am avut pe amândouă”, a spus cunoscuta actriță.

Adriana Trandafir a aflat de la frații săi, cei pe care îi credea verișori, care este povestea reală a vieții sale.

„Povestea este că am fost născută de mama mea naturală și sora ei m-a înfiat. Dar eu n-am știut lucrul ăsta. Și verișorii mei – doi – erau, de fapt, frații mei.

M-a sunat (fratele – n.r.) și mi-a spus «Sunt Mișu, fratele tău de la Maramureș!». Când m-a sunat fratele meu – aveam vreo 50 de ani – mă pregăteam să ies în oraș. «Familia Trandafir? Adriana? Surioară, sunt fratele tău. Mișu, de la Maramureș!», mărturisește artista.

„Mi s-a spus că reacția mea a fost aceea că am încasat informația, m-am așezat pe scară și i-am spus: «Povesteșe-mi!». Și mi-a povestit. El fiind mai mare decât mine, știa povestea…

L-am întâlnit la moartea mamei, pentru că, înainte de a muri, mama biologică a spus adevărul. Din 80-90 de oameni adunați în curte, în noaptea de priveghi, am știut imediat că el e fratele meu”, a mai spus Adriana Trandafir.

Vezi și Adriana Trandafir, despre momentele în care a fost în moarte clinică: „Pluteam deasupra mea și auzeam și vedeam tot. Dincolo a fost foarte bine”

Citește și:

Mădălin Voicu și-a prezentat noua iubită la TV. Cum o descrie e femeia care e mai tânără cu 22 de ani

Gina Pistol a născut în urmă cu puțin timp: „Am devenit părinți!”