După ce gelozia lui părea că a dus la finele relației, cei doi dau acum semne că se înțeleg mult mai bine. Așteaptă în continuare decizia de divorț, dar parcă ceva între ei pare să se fi schimbat.

Deși Ioana nu vrea să se împace cu fostul tenismen, sentimentele pentru acesta clar nu au dispărut peste noapte. Aceasta a decis că nu vrea să-l lase singur pe Ilie de Paște, iar sărbătoarea o vor petrece împreună.

„Eu aştept termenul de divorţ, el citaţia. Paştele îl facem împreună, cum oare să-l las singur pe Ilie?! El are o relaţie foarte frumoasă cu familia mea şi chiar este iubit de ei, cu toate că ştiu şi ei ce s-a întâmplat în iarnă.

Da, vom fi împreună – dacă suntem în post, trebuie să iertăm. Între noi s-au mai liniştit apele, el şi-a mai schimbat comportamentul, eu sunt la fel.

Decizia divorţului nu mă face să-mi schimb atitu­­dinea, sunt empatică faţă de el”, a declarat Ioana Simion, potrivit click.ro.

Așa cum se văd lucrurile din exterior, în prezent relația dintre Ioana și Ilie pare una bazată pe respect reciproc.

Gelos pe Nick Rădoi?

După ce au apărut în presă primele informații despre agresiune, s-a speculat că Nick Rădoi, fostul iubit al brunetei, ar fi fost motivul izbucnirii violente a lui Ilie Năstase. Soția tenismenului a negat însă aceste lucruri și explică faptul că ea nu i-a dat niciodată motive pentru un astfel de comportament.

”Este o prostie ce s-a scris, cum că motivul conflictului ar fi fost Nick Radoi. Eu am venit de la munte unde petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în Bucureşti, am luat masa în oraş cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanţă.

Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa.

Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Sunt anumite persoane care au influenţă asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă.

Prefer să tac, nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte aşa”, declara Ioana Năstase la acea vreme pentru Click!.

Vezi și Ce se întâmplă cu căsnicia lui Ilie Năstase. Ioana a făcut declarații surprinzătoare: ”M-a rugat să-l iert, iar eu i-am spus că…”

Citește și:

Ce se întâmplă cu William și Harry la înmormântarea bunicului lor

Interviu EXCLUSIV Pepe: ”Ca bărbat singur, îmi trăiesc viața așa cum consider”