Femeia de afaceri a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care îi mulțumește părintelui său pentru tot ce a făcut pentru ea, pentru omul care ea a devenit.

Cristina Bâtlan susține că tată ei i-a fost exemplu și datorită lui este omul din prezent, cu toate cunoștințele pe care le are.

Mesajul din inimă al Cristinei Bâtlan

Cristina Bâtlan, ajunsă la vârsta de 50 de ani, este una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România. Aceasta deține un brand cunoscut de pantofi, iar mii de femei îi poartă creațiile. Deși este prezentă pe rețelele de socializare, de obicei preferă să fie discretă în ceea ce privește familia sa.

Totuși, de aceasta dată, Cristina Bâtlan a făcut o excepție, bucuroasă fiind că încă are alături de ea părinții.

”La mulți ani, tata, te iubesc! Îți doresc viața lunga plina de bucurie!

Am trecut împreună prin multe momente frumoase, am depășit toate momentele grele care ne-au fost lecții de viața. Pe lângă dragostea necondiționată pe care o primesc copiii, am primit de la tine ceva care nu are pret, încrederea ta!

Am invatat de la tine să descopăr viața și să cred ca totul este posibil, pentru ca atunci cand am cerut imposibilul, tu ai crezut ca nu e prea mult…” a scris Cristina Bătlan pe rețelele de socializare, unde a postat și mai multe fotografii.

cy-parintele-sau-sarbatoritSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Pentru ea părinții sunt un exemplu!

Femeia de afaceri le-a mulțumit părinților ei pentru tot ce i-au oferit. Îi consideră pe aceștia un adevărat model, atât pentru ea, cât și pentru fiul său în vârstă de 19 ani. Cristina Bâtlan, care este divorțată, dar care recent a fost cerută de soție de noul bărbat din viața ei, a adus în discuție și iubirea celor doi, care dăinuie de zeci de ani.

”Vă mulțumesc, ție și mamei pentru tot ceea ce sunt și ce știu, un copil fericit! Sper să reușesc să fiu și eu asemeni vouă, model pentru fiul meu și pentru cei din jur, încă mai am mult de lucru… pentru ca voi sunteți speciali, pentru că dragoste ca a voastră e greu de găsit! Vă ador și vă port cu mine mereu!”, și-a încheiat mesajul femeia de afaceri.

Fiul ei a avut la naștere 800 de grame: „Medicii au vrut să îl arunce la gunoi”

Realitatea e însă că Cristina Bâtlan e o mamă de milioane! Fiul ei s-a născut aproape fără șansă, dar iubirea și încăpățânarea părinților l-au salvat. S-a născut prematur la 5 luni și jumătate, cântărea doar 815 grame și medicii nu-i dădeau nicio șansă.

Totuși, medicul pediatru Ana Culcer a reușit să-i salveze viața, la rugămințile tatălui lui.

„Roberto (nr. fostul soţ al Cristinei), în momentul în care Adi s-a născut, a spus că acest copil dacă are gena mea şi a ta, nu are cum să moară, el trăieşte. Medicii au spus că nu are nicio şansă. Au vrut să-l arunce la gunoi, nu voiau să-l bage în incubator, m-au declarat că am avortat, pe externarea din spital scria avort. Şi Roberto i-a rugat să bage copilul în incubator”, a povestit Cristina Bâlan la podcastul lui Măruță.

„Copilul a fost declarat viu după trei zile, pentru că şansa lui era infimă, nu exista. Eu nu l-am văzut în primele trei zile, l-am văzut abia după trei zile. Am văzut un copil care râdea. I-am cerut surorii mele să-mi facă haine pentru Adi, i-am spus să se ducă să ia un costum de vârsta zero şi să îl taie la jumate. Era foarte, foarte mic.

Mi se părea superb. Cred că orice mamă îşi vede copilul superb. Adi nu se poate uita la pozele cu el şi nu înţelege cum îl vedeam superb”, a mai spus ea.

De atunci au trecut însă 19 ani, iar băiețelul firav de odinioară a ajuns un bărbat în toată regula.

Asemeni părinților săi, Adrian Bâtlan vrea să își înceapă o afacere. Mai precis, și-ar dori să producă tot încălțăminte, dar un model cu care să revoluționeze piața din România.

„Merg pe urmele lor, dar într-un alt domeniu. Este un gol în piață pe zona de încălțăminte foarte exclusivistă”, a declarat fiul Cristinei Bâtlan.

Vezi și Cristina Bâtlan, lucruri nespuse despre divorț, trădare și iubirea vieții ei: „Am simțit că mi s-a rupt sufletul în două”. Care au fost cele două reguli din căsnicia ei dar și Cristina Bâtlan, o mămică fericită. Cum arată Adrian, fiul ei de 18 ani, care la naștere a avut 800 de grame. „Medicii au vrut să îl arunce la gunoi”