Cristian Boureanu și Cristina Belciu au surprins pe toată lumea, când, la începutul anului, și-au asumat public relația, cu declarații oficiale în presă și ipostaze tandre pe Instagram, sau pe la evenimentele mondene. S-au pozat în tandețuri în vacanță, s-au iubit pasional, dar gata, povestea lor de dragoste a luat sfârșit.
Iată că afaceristul și fotomodelul și-au dat seama că nu sunt compatibili și au decis să se despartă, însă fără resentimente sau scandal, ceea ce e destul de rar în peisajul monden de azi.
Cei doi au pus punct poveștii de amor, într-o manieră matură și ambii au dat declarații pline de admirație și respect unul pentru celălalt.
Ce spune ea despre Cristian Boureanu
Fotomodelul, supranumit ,,Monica Bellucci de România”, și-a manifestat recunoștința pentru relația cu fostul iubit, Cristian Boureanu.
,,Am un respect deosebit pentru Cristi, nu îi pot reproșa nimic, este un bărbat care mi-a arătat că manierele și bunătatea încă există în lumea aceasta.
Am încheiat relația așa cum am și început-o, strângându-ne strâns în brațe, căci doi oameni care se iubesc, în ciuda lipsei de compatibilitate, nu o pot face în altă manieră.
Mă gândesc la ce a fost, cu zâmbetul pe buze, cu recunoștință și admirație, fără niciun regret, și cu siguranță această întâlnire nu a fost întâmplătoare, ne-a lăsat cu ceva important!”, a declarat Cristina Belciu, conform Click!.
Ce spune Cristian Boureanu despre fosta sa iubită și de ce îi e recunoscător
Pe de altă parte, afaceristul și marele Playboy al României, Cristian Boureanu, a avut numai cuvinte frumoase de spus la adresa Cristinei Belciu și chiar a subliniat rolul benefic pe care l-a avut tânăra în viața fiicei sale.
,,Cristina a fost cel mai bun și frumos cadou de la destin, pe care l-am primit în ultima perioadă. O dragoste neașteptată și împărtășită de amândoi, la maximum, care ne-a făcut să trecem peste orice judecăți și prejudecăți și să încercăm să fim împreună.
Cristina e matură și educată, cu un suflet excepțional și o inimă enormă, o fată cum nu credeam că o să întâlnesc și pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că a adus-o în viața mea.
O veritabilă lady, cu un suflet de copil. Și care a reușit să-mi schimbe viața în bine mie și, mai ales, paradoxal, fetei mele, Ioana, pe care a reușit să o ajute să-și descopere pasiunea și talentul. Multumesc pentru tot, Cristina!”, a declarat Cristian Boureanu.
Cristian Boureanu și Cristina Belciu, criticați aspru pentru relația lor
Cristian Boureanu și Cristina Belciu s-au întâlnit anul trecut, chiar de 1 Decembrie, la un restaurant din Herăstrău și a fost dragoste la prima vedere.
În ciuda unei diferențe considerabile de vârstă, Boureanu, 49 de ani, Cristina Belciu, 24 de ani, cei doi au început o relație pasională, în ciuda gurilor rele, ce au catalogat dragostea lor ca fiind o idilă trecătoare.
Unul dintre cei mai duri critici a fost chiar Moninca Tatoiu, nașa de nuntă a lui Boureanu la nunta cu Valentina Pelinel, care i-a reproșat afaceristului că se vede cu fete mult prea tinere pentru el. Tatoiu a aruncat cu săgeți pline de venin în Cristina Belciu pe care, indirect, a numit-o profitoare. De asemenea, Monica Tatoiu a comentat despre Boureanu că nu acceptă faptul că înaintează în vârstă și vrea să se simtă tânăr, prin intermediul relațiilor cu domnișoare deloc coapte.
Boureanu a mai fost cuplat în trecut cu modelul Laura Dincă, 24 de ani, și se spune că tânra era sigură că o va lua de soție, ba chiar își cumpărase și rochia de mireasă.
Citește și:
Condiția pusă de regină înainte de vizita prințului Harry. Ce i-a cerut nepotului ei să facă?