Valentina Pelinel este maestra surprizelor pentru soțul ei și i-a ieșit și de această dată. Cristi Borcea a împlinit 53 de ani pe 17 ianuarie, iar copiii și soția i-au făcut cea mai frumoasă aniversare. Un tort special (foto galerie) a completat tabloul fericit din casa lor, în acea zi.

tort-cristi-borcea-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cristi Borcea și Valentina Pelinel, 4 ani de căsnicie și 3 copii

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au aniversat 4 ani de căsnicie pe 12 septembrie 2022 și 4 ani de la nunta lor grandioasă, în aceeași lună, dar pe 30. Cei doi s-au căsătorit în secret, la Budapesta, chiar în anul în care Borcea era eliberat din închisoare, după patru ani și trei luni de condamnare în dosarul Transferurilor de jucători.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au devenit o familie cu acte pe 12 septembrie 2018, când s-au cununat civil, iar pe 30 septembrie în același an au făcut o nuntă secretă în Ungaria, cu ajutorul nașilor Marius Vizer și irina Nicolae. Au împreună trei copii, pe Milan (7 ani) și pe gemenele Indira Maria şi Rania Maria, în vârstă de 3 ani și 10 luni. Cristi Borcea are, în total, 9 copii cu 4 femei.

Până și Cristian Boureanu, fostul soț al Valentinei Pelinel, a recunoscut că Borcea are o calitate în fața căreia femeile nu rezistă: „Eu l-am văzut pe Cristi, Cristi e un donjuan, Cristi are calitatea aia minunată că râde. Toată lumea se întreabă de ce are succes la fete, că nu e un băiat neapărat frumos. E un băiat foarte generos și mai are o calitate pe care eu o consider defect: spune orice vrea să audă femeia, lucru pe care eu nu o să-l fac niciodată în viața mea. Că e frumoasă, că îi ia casă, palat etc. Dar lucrul ăsta place multor fete”, a declarant Boureanu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au separat averile

Când a fost invitată la podcastul „Ameritat cu Nasrin”, moderat de Nasrin Ameri, Valentina Pelinel a dezvăluit că motivul pentru care stă cu Cristi Borcea nu e reprezentat de banii acestuia, căci nici nu ar avea cum, din punct de vedere legal, să rămână cu ei. Mai mult, ea spune că în 2014 a ales cu tot sufletul să îl aștepte, până când va ieși din penitenciar, pentru a fi o familie.

„Eu deja eram un model de talie internațională cunoscut. Că produceam bani nu e un secret. E normal ca la nivelul ăla să produci bani. Aveam un apartament la New York și aveam o vârstă la care, fără copii, puteam să fac ce vreau. Iar omul pentru care am ales să fiu aici era într-o situație dificilă, despre care eu știam, și m-a prevenit că nu o să fie ușor. Păi dacă eu alegeam calea ușoară, nu eram eu în avion la New York? Ce îmi lipsea? Dar mie mi-a lipsit el. Pe el l-am vrut. Și am sacrificat tot și nu am greșit.

„Vrei să știi care e adevărul? Că asta nu am spus niciodată public? Noi avem separare de bunuri. Eu nu sunt în relația asta pentru bunurile soțului meu. El ne creează toate condițiile, și mie, și copiilor, nu am ce să îi reproșez, nu ne lipsește absolut nimic, dar ce e între noi nu se rezumă la bani”, a dezvăluit Valentina la podcastul moderat de Ameri Nasrin.

Citește și: Cristi Boureanu, adevărul gol-goluț. Cum și de ce i-a furat-o Borcea pe Valentina Pelinel: “Cristi are calitatea aia minunată…”

Citește și: Valentina Pelinel, dezvăluiri despre căsnicia cu Cristi Borcea: „Momentul în care a trebuit să aleg a fost crucial”. Cum a început, de fapt, povestea de iubire