Într-un interviu acordat lui Denise Rifai, la Kanal D, fostul finanţator al clubului sportiv Dinamo, a părut mai fresh decât niciodată, în ciuda faptului că are deja 51 de ani.

“Am câte puţin aşa din fiecare, dar dacă nu te îngrijeşti, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut şansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (Mihaela Borcea, prima lui soţie n.red.), în Dorobanţi. Practic, pentru mine l-am făcut.

Şi apoi am făcut clinica şi de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale. De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început şi cu puţin botox, am combinat.

Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferenţa. Dacă nu faci nimic şi dintr-odată îţi schimbi înfăţişarea, întinereşti brusc, arată urât. Eu am făcut aşa, câte puţin, să ţin ritmul”, a spus asumat milionarul.

Din surse medicale, se pare că Borcea şi-a operat pleoapele (blefaroplastie), şi-a pus botox pentru ridurile de expresie de la nivelul frunţii, în colţul ochilor şi între sprâncene, a dispărut guşa, în plus, a urmat tratamente de rejuvenare (reîntinerire), de îngrijire a pielii, cu radiofrecvenţă şi mezoterapie şi tratamente cu laser, arată Click!.

Vezi și Cristi Borcea dă cărțile pe față despre relația. Când a început, de fapt, relația cu Valentina Pelinel?

Citește și:

Așa arată Salma Hayek în costum de baie, la 54 de ani!

Mioara Roman a fost operată. Care e acum starea mamei Oanei Roman