“Un alt fel de cabaret” aduce în prim plan o poveste care pare desprinsă din realitatea contemporană. Acţiunea se petrece într-un mic teatru, al cărui colectiv actoricesc se luptă să prelungească existenţa instituţiei, cu un nou spectacol: unul de cabaret. Directorul teatrului (Mr Tom – Aurelian Temişan) face un împrumut, de la un investitor (Cosmin Seleşi), ca să susţină noul proiect şi să demonstreze astfel că teatrul poate să subziste, cu marile vedete pe care le are. Însă, tocmai de la acest aşa-zis partener de afaceri se naşte intriga spectacolului: finanţatorul îşi doreşte ca acesta să eşueze, pentru a transforma teatrul într-un club de noapte.
Acţiunea spectacolului se va desfășura pe două planuri, într-o manieră de abordare implementată pentru prima oară pe o scenă din România. Astfel, spectatorii vor putea urmări personajele atât “în luminile rampei” – prin ceea ce vede de obicei publicul pe scenă, adică spectacolul în sine, construit din replici, cântece şi momente coregrafice, cât şi în culise, acolo unde spectatorii nu au acces, în mod obişnuit. În acest fel, spectatorii vor deveni martorii dilemelor sentimentale ale actriţelor, vor cunoaşte dificultăţile financiare ale unui teatru şi vor asista la schimbarea costumelor. Pe scurt, vor vedea și viaţa actorilor din spatele scenei.
Credit foto: Antena 1