În cadrul podcastului produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu”, cu Dragoș Mușat (Tetelu), Cosmin Natanticu a vorbit deschis despre experiența de la Asia Express, acolo unde participă alături de soția sa Eliza. S-au căsătorit acum trei ani, însă celebrul actor crede cu tărie că vor fi alături unul de celălalt mulți ani de acum încolo: „eu acolo cu Lizi ne-am redescoperit (n.r. emisiune) și ne-am dat seama ce mișto suntem împreună. Pentru că avem meseriile astea, amândoi artiști, și pentru că atunci când mergem în vacanțe suntem prea puțin noi doi, ne-am dat seama că putem face lucruri foarte mișto împreună și ne putem distra împreună. Ne-am sudat ca cuplu”, a mărturisit el.  

În podcast, actorul a explicat motivul pentru care s-a căsătorit atât de târziu: „eu m-am căsătorit la 38 de ani. Eu am vrut să-mi trăiesc viața și să încerc tot felul de experiențe în relații ca să le consum. Mi-am dat seama după trei ani că vreau să mă căsătoresc cu ea. I-am dat inelul să nu plece nicăieri, a fost o asigurare pentru mine, un egoism de fapt”, a mai continuat Natanticu. 

Cel mai îndrăgit cuplu, la un pas de despărțire 

Nici vedetele nu scapă de neînțelegeri în relația de cuplu. Pentru soții Natanticu, certurile i-a făcut să fie mai puternici și să treacă peste cumpăna care a ținut o lună: te marchează foarte tare toate experiențele, te schimbă. S-a întors și nu mai era cum era, când a intrat în cameră îl vedeam. Era să ne despărțim, am avut certuri, dar vă dați seama că nu există cuplu perfect. Când am zis că vreau să plec din relație s-a întâmplat ceva, Dumnezeu a trimis un înger și i-a dat 2-3 palme lui Cosmin că uite o pierzi pe domnișoara asta”, a povestit Eliza la o emisiune tv. 

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.