Cunoscut pentru diplomația cu care abordează subiectele din viața particulară, acesta și-a deschis sufletul în cadrul podcastului „Părinți CuMinți” și a abordat mai multe subiecte sensibile, printre care și rolul său de tată, unul separat de mamă.

„Copiilor nu le-am vorbit despre divorț. Ei știu că eu și mama lor locuim separat pentru că eu am de lucru și pentru că trebuie sa plec prin țară… Dar ne vedem cat se poate de des…

Sunt convins că atunci când o sa apară momentul pentru această discuție, deși pare delicată, o sa fie mai ușor de înțeles pentru ei, decât îmi închipui eu acum… Probabil la un anumit nivel ei înțeleg ceva, însă nu arată, nu se manifestă”, a spus artistul în vârstă de 47 de ani.

”În momentul în care o să mă întrebe, o să știu exact ce să le spun pentru momentul respectiv, pentru punctul emoțional în care se află”, a mai declarat Cornel Ilie.

”Nu prea îmi fac mari emoții pentru discuția aceasta, pentru că, până la urmă, va fi un moment firesc”, e de părere artistul.

Tatăl a doi copii mici

Crescut într-o familie în care a fost încurajat și validat, Cornel privește experiența de tată ca fiind una revelatoare, plină de inspirație și creativitate: „Copilul te învață să fii părinte, ne dau toate semnalele, dacă suntem atenți la ei. Tot ce am învățat eu despre copilul meu și despre mine a fost fiind atent, să-l învăț, să-l cunosc… Toate sunt în tine, vin natural”, a mai spus el în cadrul aceluiași podcast.

Tatăl unei fetițe în vârstă de 8 ani, Zara, și al unui băiat, Cezar, în vârstă de 3 ani, Cornel se consideră un tată „relaxat, mult mai implicat și mai bun tată decât aș fi crezut că pot fi”, mărturisește el.

Cornel Ilie, despre divorțul de cea care i-a dăruit doi copii: ”Suntem într-un punct superb ca relație”

Încercând să fie cât mai conectat emoțional cu cei doi copii, Cornel se declară partenerul de joacă favorit al copiilor săi, care prin puterea imaginației reușește să transforme activitățile zilnice în adevărate experiențe.

„Îmi place sa mă duc spre mintea lor, mă ajută și pe mine să fiu mai creativ; sunt fascinat să redescopăr lucruri, obiecte, prin ochii copiilor. Împreună cu ei am transformat 3 minute banale la o spălătorie auto într-o aventură fantastică, cu nave spațiale„, mai spune acesta.

Cornel Ilie, mărturisiri despre cum s-a schimbat viața lui după divorț. ”Cine mă așteaptă acasă?”

cornel-ilie-podcastSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Copiii deja se văd artiști

Trăind în lumea artistică prin prisma părinților, ambii copii ai lui Cornel Ilie au veleități muzicale.

Ce fată frumoasă are Cornel Ilie de la Vunk! ”Cât eu nu ştiam cum să-mi ascund lacrimile, ea nu ştia cum să îşi arate bucuria mai tare”

„Nu știu dacă au talent încă. Știu că le place, vor sa facă ce fac mami si tati. Amândoi sunt fascinați de zona asta artistică…

Cezar a preluat toate mișcările mele și își ține toate concertele acasă. Zara a trecut deja prin dans și prin a cânta, acum își dorește să fie actriță.

Cu siguranță amândoi au niște direcții, niște aptitudini, au o atracție spre zona artistică și încep să simt că au și emoția necesară, dar îi las sa aleagă ei, să se ducă încotro vor”, a mai spus Cornel Ilie.

Vezi și EXCLUSIV Cornel Ilie, VUNK: ”Când sunt lângă copiii mei mă simt cel mai puternic”

Citește și:

Divorțul murdar al lui Kevin Costner. Soția, acuzată de infidelitate, e nemulțumită de pensia alimentară de 52.000 $ pe lună

Imagini rare cu sora Andreei Bănică! Cât de bine seamănă cele două FOTO