Intervențiile au fost costisitoare și familia nu s-ar fi descurcat fără ajutor din exterior. Iată cine a fost omul cu inimă mare care nu s-a uitat la bani când a fost vorba să salveze viața unui om.

Domnița Constantiniu, soția lui Cornel Constantiniu, a vorbit pentru Click! despre ajutorul financiar primit din partea lui Gigi Becali, în 2009, când solistul, diagnosticat cu Parkinson, fusese programat de urgență la operația pe creier, într-o clinica din Viena. Căci, da, el a fost cel care l-a ajutat pe Cornel Constantiniu. N-a stat pe gânduri: pur și simplu a băgat mâna în buzunar și a făcut un bine.

Ce pensie are soția lui Cornel Constantiniu, după 40 de ani de muncă: „Avem pe noptieră o căruță de medicamente”

„Cornel își duce decent bătrânețea și boala”

Domnița și Cornel Constantiniu s-au îndrăgostit pe vremea când erau studenți la Facultatea de Teatru. În 1967, și-au oficializat povestea de dragoste, iar de atunci au rămas împreună, și la bine și la greu. La mult greu, de ani mulți încoace.

Actrița Domnița Constantiniu a povestit cum își duc ea și soțul zilele în această perioadă și cum se simte în prezent.

„Acum, pe caniculă, nu ieșim afară, suportăm, ca toată lumea, cum putem. Cornel nu iese afară nici seara, îl epuizează căldura, așteptăm să se mai răcorească, și mie îmi face rău. Stăm în casă, citim, ascultăm muzică. Dimineața ies pe la cumpărături, pe la ora 8.00, ne descurcăm cum putem.

Cornel e bine, își duce decent bătrânețea și boala, nu face caz, nu se vaită”, a declarat aceasta pentru sursa citată.

Cornel Constantiniu, izolat în casă din cauza pandemiei: ”În ianuarie, se fac doi ani de când suntem în această situaţie”

Care e starea de sănătate a lui Cornel Constantiniu

Despre starea de sănătate a artistului, pe care boala l-a obligat să-și întrerupă cariera artistică, iată ce a spus femeia:

„Starea lui de sănătate este staționară, nici mai bine, nici mai rău. Trăim, cu vârsta, cu bolile. Uneori, are momente când articulează bine cuvintele. La boala aceasta, medicamentele sunt ieftine sau gratuite, eu mi-am făcut o rezervă de pastile, din timp, nu sunt scumpe.

În rest, nu are restricții, poate mânca orice. Eu însă, da, am diabet, mie îmi trebuie un regim.

Avem noroc că nu mai trebuie schimbată bateria aparatului de la creier, m-au învățat medicii cum să o încarc eu acasă, este un aparat pe viață. Cornel a scăpat de anesteziile totale, periculoase în cazul lui”, a mai spus ea.

cornel-constantiniu-653556l-600×0-w-86f0dbebSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Cum a ajuns Gigi Becali să-i plătească operația lui Cornel Constantiniu

Cornel Constantiniu a suferit mai multe operații, inclusiv la o clinică din Viena, intervenții care l-au costat zeci de mii de euro. Soția lui a povestit și cum l-a ajutat Gigi Becali cu bani, pentru una dintre intervențiile chirurgicale pe creier:

„Cornel are 8 operații pe creier, multe la Viena, dar și în țară, când i s-a mai schimbat aparatul montat, care îl ajută mult la vorbit și la mobilitate. Și Gigi Becali ne-a ajutat cu bani. Ne aflam la un control, la Viena, când medicii ne-au spus că soțul meu trebuie să intre de urgență în operație, că trebuie să facem rost repede de bani.

Nu știu nici acum exact suma, ce costuri au fost. Noi nu suntem oameni de afaceri, ci artiști, n-avem bani în bancă. Pe loc, televiziunile s-au mobilizat, a auzit și Gigi Becali, de caz, pe atunci se afla la Bruxelles, era cu Corina Crețu. Ea l-a întrebat: „Ce facem cu Cornel, că trebuie strânse sume mari pentru români!”.

Gigi Becali: „Plătesc eu tot!”

Iar Gigi Becali nici că a stat pe gânduri: „Lasă-mă, cu strânsul, plătesc eu, căci până se strâng toți banii moare omul! Să-mi trimită contabilitatea spitalului din Viena factura, și plătesc eu cât este!”.

Așa a putut fi Cornel operat de urgență. Eu când i-am spus lui Gigi Becali: „Cornel vă mulțumește din inimă pentru ajutor”, acesta mi-a răspuns: „Nu mie, ci lui Dumnzeu să îi mulțumească!”.

Cornel îi este recunoscător lui Gigi Becali, care a salvat atâția oameni, și îi va fi toată viața”, a mai menționat Domnița Constantiniu pentru Click!.

Potrivit apropiaților familiei, Gigi Becali l-ar fi ajutat pe artist cu suma de 30.000 de euro.

Citește și:

Anca Serea nu și-a mai putut stăpâni emoțiile! Schimbarea majoră din viața fiicei sale, Sarah, la 17 ani. Și legat de David sunt multe noutăți!

Laura Lavric, acuzată că și-a plesnit un coleg de 24 de ani. „Mi-a zis că sunt un nesimţit şi m-a lovit peste faţă”. Reacția solistei, pe numele căreia a fost deschis dosar penal