Prezentatoarea știrilor din Sport, de la PRO TV, lasă de înțeles că a luat o trântă pe trotuar, iar căzătura i-a produs accidentări serioase la ambele picioare. Așa s-a încheiat vacanța ei în Thailanda, de pe insula Koh Samui.
Corina Caragea s-a fotografiat pe patul de spital din Koh Samui și a avut numai cuvinte de laudă despre serviciile medicale întâlnite acolo, dar și la adresa medicilor care au îngrijit-o.
„Așa s-a încheiat vacanța mea. Chiar dacă nu prea arăt, sunt bine. Să vedeți adversarul meu, trotuarul! Spitalul din Koh Samui arată ca un hotel de lux, medicii sunt atenți, profesioniști și amabili. Nu trec așa repede de la șlapi la bocanci, dar revin chiar de mâine dimineață la Știrile din Sport!”, este mesajul publicat de Corina Caragea, pe 9 ianuarie, pe rețelele sociale.
Colegele de la PRO TV i-au scris imediat pe Instagram și i-au lăsat mesaje de încurajare, dar și glumițe. „Sper că ai picioarele celebre asigurate”, i-a scris Amalia Enache. „Offf!! Ne vedem dimi! Aștept să-mi povestești!”, a compătimit-o Lavinia Petrea. „Însănătoșire grabnică, draga mea”, a încurajat-o Andreea Marin, în timp ce Mihai Morar a observat ce carte citea Corina, în vacanță, așa că nu s-a putut abține să nu facă o asociere cu lectura. „Offf… sa fii bine! Văd ca citeai MANIFEST… oare ce ai manifestat de s-a ajuns aici?”.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/01/corina-caragea-thailanda-2.jpg)
Într-adevăr, cartea de vacanță a Corinei Caragea a fost „MANIFEST – 7 pași pentru a-ți transforma viața”, scrisă de Roxie Nafousi, coach de dezvoltare personală și „regina manifestării”, așa cum este descrisă autoarea. „Fie că vrei să atragi acea relație sănătoasă și partenerul ideal, să obții jobul perfect ori să-ți cumperi casa în care te-ai imaginat dintotdeauna, sau poate doar să înveți să te iubești pe tine și să nu te mai autosabotezi, cartea aceasta îți va arăta concret, pas cu pas, cum poți ajunge acolo, oricare ți-ar fi destinația”, este descrierea volumului, pe site-ul editurii Bookzone.
Corina Caragea: „Îmi place foarte mult să călătoresc, este pasiunea care îmi mănâncă cei mai mulți bani”
Pagina de Instagram a Corinei Caragea arată ca un pliant turistic. Frumoasa de la PRO TV a văzut multe la viața ei, iar călătoriile sunt marea ei pasiune. Tocmai de aceea, cârcotașii au început să o întrebe cum își permite să călătorească atât. Știrista de la PRO TV a ales să răspundă la răutăți, cu ironii.
Corina Caragea, frumușica prezentatoare a știrilor din Sport, de la PRO TV, este turist de profesie. Atunci când are câteva zile libere, bruneta preferă să și le petreacă în străinătate, în vacanțe lungi sau chiar pe fugă, în destinații îndepărtate sau la doi pași de casă. Din această cauză au apărut și câteva bârfe în ceea ce o privește.
„Așa cum cred mulți, căci mai văd comentarii în social media, eu nu muncesc, sunt măritată cu un domn în vârstă generos și stau toată ziua în vacanțe de lux. Glumesc. Îmi place foarte mult să călătoresc, este pasiunea care îmi mănâncă cei mai mulți bani. Eu nu dau banii pe rochii, bijuterii, mașini, terenuri și așa mai departe, ci vânez oferte, zbor și cu companii low cost deseori și dacă am un weekend liber sau două-trei zile, îmi place să plec undeva”, a declarat Corina Caragea într-un interviu pentru EGO.ro.
Cine este iubitul Corinei Caragea
Și faptul că a ales să fie discretă cu viața ei privată a iscat tot felul de comentarii și de speculații, însă vedeta a trecut, peste toate, cu fruntea sus. Știrista de la PRO TV împlinește curând 10 ani de relație cu un domn din lumea sportului, dar din zona oficialilor. Mai exact cu Robert Pongracz, fost vicepreşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).
Citește și: Ce soră frumoasă are Corina Caragea!