Laurențiu Reghecampf se afișează tot mai des în mediul online cu noua lui familie, după divorțul de Anamaria Prodan, așa că cei peste 100.000 de urmăritori au ocazia să-l vadă în rol de tată și de iubit, nu doar ca antrenor de fotbal. De Paște, Reghe și Corina Caciuc au publicat poze cu fiul lor, Liam fiind un copil superb, bun să apară în reclame, dar iată că familia a revenit pe Instagram și zilele trecute, cu noi fotografii.
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/05/corina-caciuc-laurentiu-reghecampf.png)
Corina Caciuc, din nou gravidă? Ce au observat fanii
De această dată, Reghe, Corina și Liam au asistat Marele Premiu al Azerbaidjanului, cursa de Formula 1 care s-a desfășurat la Baku, pe 30 aprilie. Laurențiu Reghecampf a publicat pe Instagram două imagini în care apare alături de iubită și de fiu, iar fanii au fost curioși să afle dacă nu cumva Corina este din nou gravidă. Poziția în care stătea și tricoul mai larg au creat impresia că ar fi însărcinată.
„Vine și o fetiță?”, a întrebat un fan. „Ce frumusețe va fi, ca băiețelul și ca ei. Doamne ajută, tot ce își doresc”, a completat un alt internaut. „Al doilea bebe pe drum?” Mami are burtică de bebe? Să fie sănătoasă, că frumoasă și scumpă este”, a mai întrebat cineva. Momentan, nici un răspuns din partea celor doi iubiți, însă o nouă sarcină ar fi posibilă, pentru că Liam va împlini un anișor pe 19 mai.
Laurențiu Reghecampf are trei băieți
Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a treia oară pe 19 mai, când partenera lui actuală, Corina Caciuc, i-a dăruit tot un băiețel. “Astăzi dimineață (n.r. 19 mai) a venit pe lume Liam, frățiorul vostru! Vă iubește tata”, a scris Laurențiu Reghecampf pe pagina sa de Instagram, în dreptul unei fotografii cu cei doi băieți ai lui, Laurențiu Jr. și Luca Reghecampf.
Reghe mai are doi băieți, pe Luca, din prima căsnicie, cu Mariana Pfeiffer, și pe Laurențiu Reghecampf jr, alias Bebeto, din mariajul cu Anamaria Prodan. Anamaria Prodan mai are și ea două fete, Sarah și Rebecca, din căsnicia cu Tibi Dumitrescu. Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan se află în divorț, după 15 ani de mariaj.
Citește și: Cum arată azi fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc. Liam e copil de reclame
Citește și: Anamaria Prodan, adevărul despre iubitul ei, Flavius Nedelea: „Nu vreau să mă trezesc din visul ăsta”