Adriana Bahmuțeanu bifează o primă victorie, după ce Eduard și Maximus, cei doi copii pe care îi are din căsnicia cu regretatul Silviu Prigoană, au fost scoși din casa tatălui lor. Minorii au fost preluați de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), anunță Romaniatv.net, care prezintă și imagini.

De la decesul fostului om de afaceri, care s-a stins pe 12 noiembrie, Adriana a întâmpinat dificultăți în a-i lua acasă pe băieți, deși este părintele supraviețuitor. Până recent, Eduard Gabriel (14 ani) și Mihai Maximus (17 ani) au locuit în casa tatălui lor, fiind supravegheați constant de un adult, fără să aibă ocazia să fie cu mama lor.

Acestă situație, fericită pentru Adriana, vine la câteva ore după mesajul ei de pace lansat în online și adresat fraților mai mari, Honorius și Silvius Prigoană. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în procesul pe care Adriana Bahmuțeanu l-a deschis pentru recuperarea copiilor. Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, a inițiat un proces prin care solicită custodia celor doi copii minori după decesul acestuia. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 6 decembrie.

Adriana Bahmuțeanu a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale prin care instanța să recunoască faptul că ea este unicul reprezentant legal al copiilor, având în vedere că este singurul părinte în viață. În plus, aceasta a cerut stabilirea domiciliului permanent al minorilor la ea, considerând că este cel mai bun interes al acestora după pierderea tatălui. Vedeta a invocat și necesitatea unei intervenții mai rapide a autorităților competente, inclusiv a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), pentru a rezolva situația.

Adriana Bahmuțeanu, scrisoare deschisă către Honorius și Silvius. Vedeta a schimbat foaia! Ce face după ce l-a visat pe Silviu Prigoană, iar acesta i-a transmis un mesaj

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost scoși din casa tatălui

Adriana Bahmuțeanu a făcut primele declarații după ce a aflat că băieții ei au fost preluați de Protecția Copilului.

„Lucrul acesta trebuia să se întâmple de săptămâna trecută, dar legea nu e aplicată. Am făcut toate demersurile legale pentru ca copiii să fie consiliați psihologic pentru a le face mai ușoară această perioadă grea, pentru a înțelege că mama e părintele unic, că responsabilitatea legală e la mamă. Eu am făcut demersurile legale, numai cu acordul meu se poate face acest program de consiliere. Am discutat cu o doamnă de acolo care mi-a spus că se fac demersuri pentru că vor să discute cu ei în altă locație.

În seara decesului domnii de la DGASPC s-au deplasat, nu puteam să plec acasă dacă vedeam că nu răspund la telefon. Am zis să intre peste ei că mie nu îmi era permis accesul. Lucrul acesta trebuia să se întâmple de atunci. Ei pot fi consiliați, nu vor la mine că sunt alienați. Dar dacă se aplica legea era altceva. Am dovezi, am înregistrări, legea spune clar că nu întrebi copiii de față cu agresorii. Copiii trebuiau luați de acolo.

Am fost înștiințată că a început acest demers de către Protecția Copilului. Am discutat și mi s-a spus că azi, mâine, poimâine se face acest demers. Ștergem cu buretele ce a fost, vreau să văd că își fac treaba”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la România TV, într-un dialog cu Victor Ciutacu.

Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu își văzuseră deloc mama după moartea tatălui

Adriana Bahmuțeanu și-a strigat durerea seară de seară, în diverse emisiuni TV sau în mediul online, unde a implorat să fie lăsată să-și strângă băieții în brațe.

„Ăsta este cazul Caracal 2. Copiii sunt ținuți în casă de niște adulți, frați vitregi, avocați și alte persoane. Legal, trebuie să vină în domiciliul meu, așa spune legea. Frații mai mari îi spală pe creier și le spun să stea acolo. Și nicio autoritate a statului nu intervine.

Copiii au domiciliul la părintele supraviețuitor. Domiciliul meu e în sectorul 5, nu în casa lui Silviu Prigoană. Casa lui Silviu Prigoană, legal, trebuie încuiată, securizată, proces-verbal cu lucrurile, pus sigiliu pe ea de către executorul judecătoresc. Nu știm a cui e casa în momentul ăsta, până nu se face moștenirea”, dezvăluia Adriana Bahmuțeanu.

SILVIU PRIGOANA – GRATIEREA MIEILORSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Imagini din casa lui Silviu Prigoană. Fortăreața de 5 milioane de euro a fost scoasă la vânzare înainte ca el să moară. Camerele copiilor sunt ca din filmele SF!

Reamintim că Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie, la vârsta de 61 de ani, în urma unui infarct. A fost înmormântat în secret, pe 14 noiembrie, la Cimitirul Evanghelic Lutheran, din București.

CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Adriana Bahmuțeanu a arătat certificatul de deces al lui Silviu Prigoană

Miercuri seara, Adriana Bahmuțeanu a prezentat certificatul de deces al lui Silviu Prigoană, în emisiunea lui Victor Ciutacu, „Punctul Culminant”, de la RomâniaTV. A vrut să stopeze tot felul de teorii ale conspirației, create în jurul morții lui Silviu Prigoană. „Restul sunt speculații. Sunt mulți bărbați care seamănă cu Silviu Prigoană. Mie mi-au adus-o pe clona lui Silviu Prigoană, înțepenisem, dar de fapt era o clonă”, a spus Adriana Bahmuțeanu la România TV.

Adriana Bahmuțeanu a mai precizat că, după emiterea certificatului de deces, avocații ei au început procesul de succesiune.

„Avocații mei au făcut aceste demersuri în numele minorilor mei. Eu nu am ce bani să iau. Se face la instanță, nu la notar. Eu nu am niciun drept, eu nu iau un leu, dar copiii mei au și ei dreptul să mai mănânce și ei două macaroane, trei, ce a mai rămas de pe urma lui Prigoană. Nu să mănânce numai ăia mari. Că ăsta e, de fapt, scopul ascuns. Dintr-o dată le-a revenit iubirea. Erau într-o relație întreruptă, cel puțin cu cel mare. Eu nu știu ce e la mijloc, dar e o combinație pe care n-am înțeles-o”, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu la România TV.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Mihaela Botezatu, declarații după moartea lui Silviu Prigoană: ”Eu nu am greșit cu nimic nimănui” Ce spune despre băieții fostului soț. Adriana Bahmuțeanu iese cu acuzații

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, scrisoare sfâșietoare: „Mamelor din lumea-ntreagă, știți ce înseamnă să simți că îți moare inima?”. Ce se întâmplă cu copiii ei

Citește și: Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”