Pentru Connect-R și Shift competiția în Asia Express a luat sfârșit. Trei echipe au fost nominalizate aseară la cursa pentru ultima șansă. Este vorba despre Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, soții Natanticu și Connect-R și Shift. Băieții au ajuns ultimii la Irina Fodor, iar nestemata din cufărul pe care Zarug și Lorelai l-au purtat cu ei a fost roșie, asta însemnând eliminare.

Connect-R și Shift au părăsit astfel competiția, însă cei doi au plecat în lacrimi pentru că nu-și doreau să iasă din concurs.

„Nu trebuie să vă pară rău pentru că acest concurs este foarte dur, foarte real. Așa cum spunea doamna Adriana, noi suntem cuplul boem de aici. Suntem împrăștiați, dezordonați, pierdem lucruri”, a spus Connect-R.

„Mulțumim Asia Express pentru experiența asta de neuitat. Ne-a părut rău că nu mai stăm”, a spus și Shift. De asemenea, el a postat și un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care le mulțumește fanilor pentru susținere: „Suntem recunoscători că am reușit să vă facem să râdeți și că ne-ați susținut pe tot drumul Asia Express”.

connect r si shif au parasit asia express in lacrimiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Connect-R și Shift au participat de trei ori la cursa pentru ultima șansă

Connect-R nu a putut să-și ascundă lacrimile și a dezvăluit apoi că și-a îndeplinit obiectivul principal în competiție. „Când am văzut piatra roșie ne-am adus aminte de motivul pentru care am venit aici și anume să-mi câștig o inimă nouă. În ultimii 20 de ani nu știu dacă am fost mai aproape de Dumnezeu cum am fost în astea trei săptămâni”, a mărturisit Connect-R la „Asia Express”.

Plecarea lor din emisiunea i-a emoționat și pe ceilalți concurenți. Lidia Buble a izbucnit în lacrimi când a văzut că piatra este roși, de asemenea, și Emi, Cuza și Zarug au fost supărați că prietenii lor părăsesc competiția.

„O să ne lipsească mult băieții ăstia fani”, a fost și mesajul pe care lidia Buble l-a transmis aseară pe rețelele de socializare.

În Asia Express, Connect-R și Shift au avut mari probleme cu autostopul și au picat de trei ori la cuesa pentru ultima șansă. Pe parcursul competiției, Connect-R s-a confruntat cu probleme de sănătate la „Asia Express”. Artistul a îngenuncheat de durere. Connect-R are gastrită și durerea pe care a simțit-o atunci l-a afectat. „Gastrita așa acționează când ești foarte obosit, vomiți. Te eliberezi și te simți mai bine, iar asta nu mă face să mă opresc din cursă. Am trecut la acțiune după”, a spus artistul. „Oboseala își spunea cuvântul, nu mai înțelegeam nimic, nici unde să mă uit, nici pe unde să o iau. La un moment dat fac o criză de spondiloză cervicală”, a dezvăluit artistul. Connect-R a trecut prin momente dificile în sezonul 4 din „Asia Express”, după ce a avut parte de o criză de spondiloză cervicală. Concurentul a apelat la cele mai neașteptate gesturi pentru a scăpa de dureri. Pentru a scăpa de durerea apărută în urma crizei de spondiloză cervicală, concurentul a luat decizia să lase toate hainele pe care le avea în rucsac într-un colț de unde le poate lua un alt om: „Și am luat tot ce mi-am luat de acasă: pătură, pernă, cearșaf, haine, pijamale. Am luat și le-am pus într-un colț, poate le găsește un amărât. Nu mai pot, sunt fără haine, are Domnul grijă de mine”, a mai zis Connect-R.