Fiecare vacanță vine cu câte o peripeție pentru Mihai Petre. Dacă, în urmă cu ceva timp, dansatorul și-a rupt ligamentele la snowboard, în Austria, de data aceasta, Mihai Petre s-a accidentat la mare, în Bulgaria. Vedeta a ajuns de urgență la spital.

Din cabinetul medicului ortoped care l-a tratat și în luna martie, când s-a accidentat pe o pârtie din Austria, Mihai Petre le-a povestit fanilor că s-a lovit destul de rău la deget, după ce a fost luat de un val, la mare. Dansatorul a ținut să le dea și un sfat fanilor săi, și anume, să aibă mare grijă atunci când merg la mare și sunt valuri.

„Întotdeauna o plăcere să mă văd cu doctorul chirurg ortoped. Bine… recunosc că nu mă așteptam să îl vizitez la așa scurt timp de la ruptura de ligament colateral, cu o altă ruptură.

De data asta e un deget, mic e adevărat, nimic grav, însă am avut parte de aceeași atenție, profesionalism și conversație de calitate care ajută enorm cred eu, în relația medic-pacient. Aveți grijă cu valurile dacă sunteți la mare. Nu e bine să te lași dus de val întotdeauna. Nici nu mi-am dat seama cum am fost luat de unul. Bine că m-am ales doar cu atât. Vacanță frumoasă!”, a scris Mihai Petre pe o rețea de socializare.

Mihai Petre, vacanță cu familia la mare, în Bulgaria

Înainte de acest incident, Mihai Petre le mărturisea fanilor săi, pe rețelele de socializare, că a ajuns în Bulgaria alături de fetele sale, dar și de mama sa.

”Cel mai bine mă simt în vacanță cu familia, cu fetele mele. De data asta mă bucur mult că a venit și mama. Am ajuns în Bulgaria, în stațiunea Obzor, aproape de casă, unde am fost surprinși de varietatea opțiunilor în ceea ce privește cazarea, activitățile – super child-friendly, meniul zilnic. Dacă va gândiți să dați o tură pe aici – scutiți-vă de stresul inutil și lăsați-i pe profesioniști să se ocupe de pachetul vostru”, spunea juratul de la Te cunosc de undeva înainte să aibă accidentul.

Mihai Petre s-a accidentat și pe o pârtie în Austria

Mihai Petre s-a ales, tot recent, cu o ruptură de ligamente, la snowbord, în Austria. Și atunci, dansatorul a ajuns de urgență pe mâinile medicului ortoped.

„Fără să realizez cât de grav este, am continuat să mă dau încă jumătate de zi și să merg pe jos. Asta nu e bine, însă am realizat cât de pregătiți suntem să facem față situațiilor de criză, pentru că trebuia să ajung cumva în vale și nu simțeam că e atât de grav încât trebuie să cer ajutor la 112. Semnal nu aveam, mi se părea că pot să duc. Oi fi fost viteaz, o fi fost adrenalina, faptul că nu știam cât de grav este, nu știu, dar parcă mai rău mă doare acum când am aflat că este rupt ligamentul”, mărturisea atunci Mihai Petre.

Mihai Petre, vacanță de coșmar! ”Nu simțeam că e atât de grav încât trebuie să cer ajutor la 112”. Ce a pățit vedeta în Austria

Și Valentin Sanfira s-a accidentat grav în vacanța din Italia! A fost operat de urgență

Mihai Petre nu este singurul ghinionist. A pățit-o și Valentin Sanfira, care a fost însă operat de urgență în vacanța din Italia. Cântărețul a suferit o accidentare gravă în excursie și s-a fotografiat de pe patul de spital.

Pe conturile sale personale de pe platformele de socializare, Valentin Sanfira a postat o fotografie cu el de pe patul de spital. Artistul a menționat faptul că s-a rănit grav în vacanța din Italia, iar după accidentare a fost internat în spital.

Cântărețul a precizat faptul că acum se simte bine, însă este nevoit să se recupereze în perioada următoare și nu-și va onora evenimentele la care trebuie să fie prezent.

„Dragii mei, vă las această postare din respect și prețuire, dar mai ales pentru a nu fi dezinformați cu privire la starea mea de sănătate. Săptămâna trecută am avut un accident aici, în Italia. În decursul acestor zile, am fost internat în spital. Din păcate, a fost nevoie de o operație la picior, însă, slavă Domnului, totul a decurs cum trebuie și starea mea de sănătate este bună.

După ce voi ajunge acasă, va urma o perioadă de recuperare, astfel încât nu voi putea fi prezent la evenimentele și spectacolele viitoare.

Am fost norocos să am parte de medici foarte buni și competenți. Le mulțumesc pentru tot! Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru toată grija pe care mi-ați purtat-o și promit să îmi revin cât mai repede pentru a mă putea întâlni cu publicul meu frumos. Multă sănătate tuturor! Este cea mai de preț!”, a scris cântărețul pe pagina sa de Facebook.

Vezi și CRBL, primele declarații de pe patul de spital, după accidentul de motocicletă! Cum se simte acum: „Îmi învăț lecțiile…” Mesajul artistului

Citește și:

Andra și Cătălin Măruță, totul despre vacanța pe vasul de croazieră de 362 de metri: „Aventură incredibilă”

Demi Moore, parada costumelor de baie la 60 de ani, pe iaht, în Grecia. Cum arată în pozele de paparazzi fosta soție a lui Bruce Willis