Clea Shearer era pe cale să înceapă promovarea pentru cel de-al doilea sezon al serialului ei de succes Netflix, când totul s-a oprit brusc.

Organizatorul profesionist și vedeta „Organizează-ți spațiul cu The Home Edit”, în vârstă de 40 de ani, a fost în New York pentru o filmare împreună cu colegași cea mai bună prietenă prietenă a ei, Joanna Teplin, când a găsit doi noduli mici la nivelul sânului, în timpul unei autoexaminări.

„Am simțit ceva, o masă, un nodul. Dar nu știam cum se simte de fapt un nodul, așa că eram în camera mea de hotel și căutam pe Google „Cum se simte o tumoare la sân?”, a povestit Clea Shearer, celor de la PEOPLE.

„Am făcut o mamografie și apoi s-a transformat într-o ecografie, iar ecografia a revenit drept „suspectă și îngrijorătoare”, ceea ce a dus la o triplă biopsie de urgență, în aceeași zi”, își amintește ea.

„La acel moment radiologul a confirmat aproape că ar fi șocat dacă acesta ar fi altceva decât cancer, dar am așteptat ca rezultatele să se întoarcă de la biopsie”.

„Cred că m-am convins, din cauza vârstei mele și pentru că nu am antecedente de cancer la sân în familie, că era ceva, dar nu ar fi o tumoare canceroasă”, spune ea.

„Este o nebunie să te uiți în oglindă și să-ți spui că ești o persoană care are cancer. Este o nebunie să spui asta cu voce tare. A fost foarte înfricoșător și foarte, foarte, foarte emoționant. . În acel moment, nu știam în ce stadiu este. Nu știam dacă s-a răspândit. Te duci într-un loc destul de întunecat până când ai mai multe informații.”

Mama a doi copii – Stella, 11 ani și Sutton, 8 ani, – Clea va fi supusă curând unei operații de dublă mastectomie, după care se va stabili dacă va trebui să se stabilească dacă va face chimioterapie sau alt tratament suplimentar.

cSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7



Cea mai grea parte și singurul subiect care o emoționează vizibil pe vedetă atunci când discută desprea problema sa de sănătate este să le dea vestea copiilor ei.

„Nu am vrut să le spun prea mult înainte de operație doar pentru că le-ar fi foarte greu să suporte această anxietate pentru întreaga săptămână”, spune ea. „De fapt, aceasta este partea pentru care sunt cea mai emoționată. Știu că voi fi bine și știu că voi fi bine la operație și recuperare și toate acestea, dar sunt emoționată să le spun copiilor mei. „

Citește și: La doar 60 de ani, Michael J Fox este de nercunoscut. Actorul suferă de Parkinson de peste 30 de ani

xBruce Willis renunță la actorie. El a fost diagnosticat cu o afecțiune a creierului