Claudia a fost numită în 2011 de Los Angeles Times una dintre cele mai frumoase femei din istoria filmului, fiind considerate un adevărat sex-simbol.
Aceasta s-a făcut remarcată în anii ’60 atât pentru trupul ei de sirenă și silueta fără cusur, dar și pentru talentul ei actoricesc, având o carieră ei în actorie de peste 60 de ani și apariții în peste 175 de filme. A fost considerată muza irezistibilă a lui Federico Fellini și rivala de temut a Sophiei Loren și a Ginei Lollobrigida.
Claudia Cardinale a ales să îmătrânească natural
Spre deosebire de alte colege de breaslă, Claudia a ales să îmbătrânească natural și nu a apelat la operații estetice pentru a-și „păstra” tinrerețea, iar ce-i drept trecerea timpului și-a pus vizibil amprenta pe chipul ei, care este brăzdat de riduri. Mai mult, ea poartă un machiaj strident, care nu i se potrivește deloc. Deși nu mai arată ca în tinerețe, actrița susține că nu o deranjează absolut deloc felul în care arată, pentru că este doar o femeie normală, iar bătrânețea este naturală.
„Urăsc operațiile estetice sau toate încercările care te ajută să maschezi trecerea timpului”, a spus aceasta. „Nu mi-am ascuns niciodată anii, n-am fost și nu voi fi o stea, sunt o femeie normală ca oricare alta”, a mai adăugat ea.
Claudia Cardinale s-a născut în La Goulette, în Tunisia, pe 15 aprilie 1938, din părinți siciliani. Ea vorbea doar franceză, arabă și știa doar dialectul sicilian când și-a făcut debutul în cinematografia italiană. Vocea ei a fost dublată în italiană până în 1963 când a apărut în filmul de Oscar al lui Fellini, „8 1/2”, când regizorul a insistat ca ea să joace rolul în limba lui Dante.
Claudia Cardinale a fost violată la 17 ani
„La 20 de ani, am devenit eroina unui basm, simbolul unei țări a cărei limbă abia puteram să o vorbesc”, a dezvăluit Claudia în 2005, în biografia „My Stars”.
La vârsta de 16 ani, viața Claudiei s-a schimbat radical după ce a câștigat un concurs de frumesețe. A fost desemnată „cea mai frumoasă femeie italiană din Tunisia”, iar premiul a fost o excursie la Festivalul de Film de la Veneția. Cum și-a făcut apariția acolo, imediat a început să atragă toate privirile, ceea ce a făcut-o să renunțe la planurile ei de a deveni profesoară. „Toți regizorii și producătorii voiau să facă filme cu mine și eu le spuneam că nu vreau”, mărturisește actrița. De altfel, ea a dezvăluit că tatăl ei a fost cel care a convins-o să dea o șansă actoriei.
Însă, viața ei nu a fost lipsită de obstacole, la doar 17 ani a rămas însărcinată, în urma unui viol. Mentorul ei, producătorul și regizorul Franco Cristaldi, a convins-o, să nască la Londra, în mare secret, și să dea copilul familiei ei, în grijă. A născut un băiețel, pe nume Patrick, iar până când acesta a împlinit vârsta de 7 ani, îl prezenta ca fiind fratele ei, iar în cele din urmă a decis să spună adevărul, mărturisind că este fiul ei.
Marlon Brando a încercat să o cucerească
Cardinale a povestit recent într-un interviu că obișnuia să refuze toți actorii și regizorii care i-au făcut avansuri, de-a lungul timpului, însă cel mai tare regretă că l-a refuzat pe celebrul Marlon Brando. „Vreau să vă spun ceva interesant. Făceam un film în America, în New York. Brusc, cineva a bătut la ușă. Era Marlon Brando. El mi-a zis: Sunt Berbec ca și tine și te plac. Trebuie să facem amor. Și i-am zis: NU, dar după ce am închis ușa mi-am zis că sunt bleagă. (…) Primeam foarte multe scrisori de la fani. Voiau să fie cu mine, să locuiască cu mine, dar eu am iubit un singur bărbat. Pe tatăl fiicei mele”, a spus Cardinale despre regizorul italian Pasquale Squitieri, care a murit în urmă cu doi ani. Cei doi au împreună o fiică, pe nume Claudia Squitieri (40 de ani), cu care actrița are o relație foarte apropiată.
Claudia Cardinale a jucat în peste 175 de filme
În 1963, la 25 de ani, Cardinale filma în același timp pentru drama „The Leopard” și pentru filmul lui Fellini, „8 1/2”, care s-au bucurat de un mare succes.
În scurt timp, Claudia a cucerit și Hollywood cu rolul din „The Pink Panther”, dar a refuzat să se mute în Cetatea filmului. Actrița a dezvăluit că în timpul filmărilor a primit cel mai frumos compliment de la actorul David Niven, care i-a spus: „Claudia, tu și spaghetele sunteți cea mai bună invenție a Italiei”. Celebra brunetă a jucat de-a lungul timpului în peste 175 de filme, iar în 2017, a fost imaginea aniversară a Festivalului de Film de la Cannes.
Citește și: