Nu-și ascunde temerile vuilnerabilitățile, nu se ascunde după o mască, așa cum mukte dintre vedetele autohtone fac. Preferă să fie sinceră și ”transparentă”, autentică.

“Astăzi împlinesc 45 de ani. Nici mult, nici puţin, depinde de unde te uiţi. Am scăzut pe calculator 2022-1977 şi atât mi a dat. Cumva, nu eram foarte sigură.

Trecerea timpului îmi lasă un sentiment bizar, nici de bine, nici de rău, doar bizar. La 45 de ani nu mă mai simt zglobie. I-am văzut pe alţii chiar mai mari decât mine foarte zglobii şi plini de viaţă. Îi bănui că se prefăceau. Eu sunt obosită şi uşor blazată. Trag de mine…

Poate din cauza vremii, poate a ruşilor… poate că ajung să trăiesc anii care nu te mai lasă să te prefaci că nu vezi, şi că nu înţelegi.

Pe cuvânt că mulţi ani am fost zglobie pentru că nu pricepeam mare lucru din ce se întâmpla în jurul meu. Şi nici nu îmi păsa. Dar acum… Acum “văd”, “aud”, îmi pasă, şi înţeleg mai mult decât mi-aş dori.

Am priceput multe de la aniversarea trecută, însă la fel de multe au intrat în ceaţă. Bizarul şi de aici vine… Mă rog, de ale vieţii şi de ale omului. La mulţi ani, să ne trăim, şi să ne bucurăm unii de ceilalţi”, scrie Nadine pe Instagram.

Întâi SUA, apoi Franța. Niciun regret

Vedeta s-a mutat în Franţa anul trecut, cu toată familia, soț și copil. Asta, după ce, mai mulți ani, și-a încercat norocul în SUA.

„M-am mutat din ţară, într-un sat, undeva în mijlocul Franţei. Eu, soţul şi copilul, fiecare cu câte o valiză şi nimic mai mult”, spunea Nadine pe blogul său. 

„Locuiesc la o margine de pădurice, la 10 minute de mers cu maşina de primul oraş. Pe proprietatea unde locuiesc se mai află un cal alb şi doi măgăruşi. De când mă trezesc şi până mă culc cântă tot soiul de păsărele în rest, linişte”, povestea ea, când a decis să facă pasul.

Vezi și Nadine bifează reușită după reușită, deși nici nu terminase liceul în tinerețe. Ce victorie a obținut fosta vedetă

Citește și:

Carmen Harra, despre cum va fi afectată România în conflictul Rusia și Ucraina. Iată și cine va câștiga la final

Cine este prima doamnă a Ucrainei? E căsătorită cu președintele Volodimir Zelenskiy din 2003