Lia Bugnar a trăit pentru teatru, iar bărbații care au însemnat ceva pentru sufletul ei au gravitat tot în acest domeniu. Fostul iubit, Anghel Damian, nu este singurul om de teatru care a trecut prin viața Liei Bugnar. Puțini știu că, până în anul 2013, celebra scenaristă și actriță a fost căsătorită cu Dragoș Buhagiar, unul dintre cei mai prolifici scenografi ai României, în prezent președinte al UNITER (Uniunea Teatrală din România).
„Mariajul cu cel mai bun scenograf al României a fost cel mai important act de cultură pe care l-am făcut vreodată…”, spunea Lia Bugnar despre căsnicia ei. Dragoș Buhagiar are o mândrețe e fiică, Alma Buhagiar, născută în 1998, care i-a călcar pe urme. Alma este scenarist și regizor și a studiat Regie de Film la UNATC, culmea la clasa profesorului Laurențiu Damian, nimeni altul decât tatăl lui Anghel Damian, fostul iubit al Liei Bugnar. Ce mică e lumea!
Cine este fostul soț al Liei Bugnar: „Am, oricum, soțul cel mai atent la detalii din câți pot fi pe glob”
Lia Bugnar a declarat, în nenumărate interviuri, că nu crede în căsătorie și că nu și-a dorit copii, dar iată că, în 2005, într-un interviu pentru publicația TONICA, actrița recunoștea că dragostea pentru Dragoș Buhagian i-a pus capac. Redăm, un mic fragment, din interviul menționat.
„Cum a început povestea ta de dragoste?
Foarte abrupt. Instantaneu. Văzut, plăcut, căzut în cap, luat.
Sunteti un cuplu romantic?
Nu știu exact ce mai înseamnă romantic în vremea telenovelelor și a dedicațiilor la radio… Încercăm să trăim frumos și să nu intram în rutină… Încercăm să ne îndrăgostim din nou (între noi) chiar dacă ne avem la îndemână. Am, oricum, soțul cel mai atent la detalii din câți pot fi pe glob.
Cum se împacă meseriile voastre? (Cum colaborați?)
Se împacă bine de tot. Dragoș e scenograf. Partea comică e că el e un scenograf atât de bun, încât nu avem cum să lucrăm împreuna practic niciodată. Adica să mă îmbrace pe scenă, de exemplu. Și n-avem cum, pentru că regizorii cu care lucrează el sunt cei mai buni și își vor lua mereu în piesele lor cei mai buni actori, nu o actriță deviată în scriitoare și regizoare. Ca să-mi iau revanșa față de actrițele care au parte să fie îmbrăcate de Dragoș Buhagiar pe scenă, profit cât pot de talentul lui în viața de zi cu zi. În dulapul meu sunt multe haine create de Dragoș.
Gelozia este sau nu “sarea si piperul unei relații”?”
Gelozia nu prea e, după mine, sarea și piperul unei relații. Gelozia e o chestie care, cred eu, deteriorează lucrurile; are o doză mare de umilință în ea. Și, dacă te poziționezi pe locul umil al celui care gelozește… hmmm… e greu să mai ai relații de la egal la egal după aceea”.
Cine este Dragoș Buhagiar
Dragoş Buhagiar, scenograf de teatru şi film, este noul preşedinte al UNITER. Acesta a fost ales în urma votului unanim al Adunării Generale a Uniunii Teatrale din România.
„Dragoş Buhagiar păşeşte de astăzi pe urmele marelui Ion Caramitru şi sunt sigur că se va ridica la înălţimea misiunii sale. Este un scenograf cu o experienţă bogată în teatru, film şi televiziune, activitatea domniei sale fiind apreciată şi premiată în numeroase rânduri. Începând cu toamna anului 2019 este angajat al Operei Naţionale Române din Timişoara, în funcţia de scenograf, şi cred că va reuşi acum, din noua poziţie, să ajute la bunul mers al Programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Îi doresc mult succes şi cât mai multe realizări profesionale”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, citat de News.ro.
Născut la data de 19 august 1965, la Brăila, Dragoş Buhagiar a absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia 1992 şi este doctorand al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1995 si al UNITER din 1993, a realizat scenografia pentru numeroase spectacole ale Teatrului Bulandra, Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul din Braşov, Teatrul Maria Filotti din Brăila, Teatrul Naţional Mihai Eminescu Timişoara, Opera Naţională Română din Timişoara.
A colaborat cu regizori români apreciaţi aşa cum sunt Ion Caramitru, Silviu Purcarete, Alexandru Tocilescu, Horaţiu Mălăiele, Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija,Răzvan Mazilu, Lia Bugnar, Felix Alexa, Radu Afrim, Gábor Tompa etc. Are o activitate bogată în domeniul publicităţii şi a folosit în teatru experienţa dobândită astfel. Între 1997 şi 1999, Dragoş Buhagiar a predat în cadrul departamentului de scenografie la Academia de Teatru si Film (actual UNATC).
Lia Bugnar s-a despărțit de Anghel Damian
Nimeni nu s-ar fi așteptat ca venirea lui Theo Rose la PRO TV, în juriul show-ului „Vocea României”, dar în distribuția serialului „Clanul”, să însemne și o schimbare în viața ei sentimentală. Iată că iubirea a trecut dincolo de profesie și frumușica solistă și actriță are, mai nou, o relație cu scenaristul, actorul și regizorul Anghel Damian. Cancan.ro i-a dat în vileag luni, 1 august, publicând imagini cu ei sărutându-se. Anghel Damian (30 de ani) a încheiat o relație de 9 ani cu Lia Bugnar, iar Theo Rose (Theodora Maria Diaconu, pe numele ei adevărat) s-a despărțit de Alex Leonte, nepotul lui nea Marin, după o poveste de 5 ani.
Citește și: Dezvăluirile lui Anghel Damian despre relația cu Lia Bugnar. Ce spune despre talentata scenaristă