Roșcata din echipa Războinicilor este cu adevărat o supraviețuitoare, având viața marcată de o dramă care i-ar distruge pe mulți. În consiliul în care a fost nominalizată pentru eliminare, alături de Ana Dobrovie și Aurel Pănescu, Războinica a dezvăluit mai multe detalii despre momentul tragic de acum patru ani în care și-a pierdut fetița și iubitul. Acest lucru a marcat-o profund și a fost dărâmată de această tragedie prin care a trecut, dar cu toate acestea și-a găsit puterea să meargă mai departe, de dragul celuilalt copil al ei, un băiețel.

ramo-survivorSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Mă așteptam ca Alexandra să mă voteze. Am venit în acest show să arăt că sunt puternică. Mă consider deja o supraviețuitoare. În urmă cu 4 ani am avut un accident urât. Mi-am pierdut fetița și iubitul. Am venit să demonstrez că sunt puternică, Vreau să dau tot pe traseu. Nu mă manifest prin furie atunci când intru pe traseu.

Vreau să îi demonstrez fiului meu că are o mamă puternică. Viața, chiar dacă e grea, trebuie să te ridici tot timpul cu fruntea sus și să tragi cu dinții până nu mai poți, ca să reușești”, a mărturisit Ramona Crăciunescu, la Survivor România.

Ramona are 35 de ani, locuiește în București, și lucrează pe post de curier, dar și ca actor-cascador.

Alexandra Duli a fost cea care a votat-o pe Romona să plece acasă, motivându-și alegerea că nu vrea ca roșcata să fie eliminată, ci prin propunerea ei la eliminare vrea doar să o motiveze ca să lupte și mai mult pentru a rămâne în competiție și a aduce puncte echipei.

„Asta ne-a fost soarta, vreau să votez această persoană să-i dau motivație, am văzut că a avut la jocul de azi ceva în ochi ce i-o lipsit de mult timp, sper să o motiveze să continue aici, să vrea să tragă pentru ea personal”, a spus Războinica.

Războinica de la Survivor România 2022 trăiește, în prezent, o frumoasă poveste de iubire alături de partenerul ei de viață, Răzvan, cu care formează un cuplu din 2019. Ea este pasionată de motociclism, de sporturile de iarnă și este într-o formă fizică de invidiat. Este destul de activă pe Instagram, postând adesea poze cu fiul ei, dar și cu noul partener de viață.