Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Ruby și-a amintit de perioada copilăriei. Era micuță când părinții au plecat în străinătate ca să-i ofere un viitor mai bun, rămânând astfel în grija bunicii din partea tatălui, la fel ca mulți copii din generația ei. Tanti Gherghina, mamaia cântăreței, a ajuns la vârsta de 85 de ani: „îmi amintesc când veneau ei acasă în concedii, îmi aduceau de toate, iar despărțirile erau dureroase. Bunica mi-a dat toată dragostea ei, a știut să-mi fie și mamă, și tată. Nu m-am simțit o clipă părăsită, abandonată”, a povestit artista.

Părinții, care se stabiliseră în Italia, își doreau să o aducă și pe cântăreață să locuiască cu ei, însă mamaia lui Ruby, care își dorise dintotdeauna să aibă și o fată, pe lângă cei trei fii, nu a fost de acord: „spunea că Dumnezeu m-a trimis pe mine pentru ea”, a mai continuat fosta concurentă de la Survivor România și Asia Express.

Când artista s-a înscris la liceu în București, părinții au decis să se despartă, însă acest lucru nu a afectat-o pe Ruby: „tocmai ce legasem prietenii, ei fiind departe de mine atât timp, eu nu am simțit ruptura lor. Am fost mereu cu mamaia”, a explicat cântăreața.

Ruby a ales să locuiască în continuare cu bunica ei, de etnie romă, chiar și acum: „am învățat de la ea să fiu și bărbat, și femeie. Am un caracter dominant ca și mamaia. Mereu a vrut să fie capul familiei și am învățat de la ea să muncesc, să mă dedic în totalitate și să fiu loială, să trag cu casa”, i-a răspuns lui Damian Drăghici.

Întrebată la podcast cum ar arăta propria ei familie, artista spune că „nu ar fi nicio secundă departe de copiii ei și nu pentru că a suferit în vreun fel”.

Au apărut împreună la Chefi la cuțite

Acum trei ani, Ruby le-a pregătit lui Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu, în sezonul special al emisiunii „Chefi la cuțite – Familii la cuțite”, preparate simple, pe care oricine le poate face în propria bucătărie: cartofi prăjiți cu ouă și salată. Artista nu a pregătit totul singură, ci a avut alături cele mai dragi persoane din viața ei, pe iubitul Robert, pe bunica Gherghina și pe Pici, tour managerul vedetei. Până la urmă, toți patru au fost aleși în echipa lui Cătălin Scărlătescu.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.