Remus Boroiu (34 de ani) și-a încheiat aventura la Survivor, fiind eliminat după 13 săptămâni petrecute în junglă. ”E greu să-mi mai găsesc cuvintele. Colegii mei, chiar dacă am avut păreri despre ei, nu înseamnă că sunt oameni răi. Aceste condiții ne forțează la maxim în anumite direcții și simt că-i las baltă pe unii dintre cei rămași, dar vreau să le dau multă încredere și putere.

Încă nu-mi vine să cred că se termină experiența. Îmi doream foarte mult să stau aici până la final, dar probabil că pentru mine experiența a fost. Mi-am luat tot ce era de luat pentru sufletul meu”, a spus Remus înainte ca Daniel Pavel să-i stingă flacăra în competiție și să-l invite pe drumul spre casă.

Câți bani a încasat Remus Boroiu la Survivor România

Remus a strâns o mică avere la Survivor, căci așa cum am anunțat, aici, concurenții sunt plătiți pentru fiecare săptămână petrecută în concurs. Atât Faimoșii, cât și Războinicii, au primit și un onorariu săptămânal, pe lângă marele premiu de 100.000 de euro, de la final. Onorariul lui Remus a fost de 1500 de euro pentru fiecare 7 zile petrecute în concurs, așa că pentru cele 13 săptămâni de la Survivor România a primit 19.500 de euro. Prin comparație, Crina Abrudan, pentru o lună de concurs, a primit aproximativ 8.000 de euro.

La ce emisiuni a mai participat Remus Boroiu

Aceasta nu este prima emisiune la care a participat Remus, el fiind un obișnuit al reality-show-urilor și al talent show-urilor autohtone. L-am văzut la „Ferma vedetelor” (2019), la „Ninja Warrior” (2018), la „Românii au talent” (2019), la PRO TV, dar și la iUmor, la Antena 1, unde a fost cu un număr de stand-up comedy. La „Românii au talent”, Remus a participat cu un număr de striptease masculin, alături de trupa de dansatori „The Champions” și a ridicat pulsul doamnelor și domnișoarelor din sală.

Remus Boroiu a făcut videochat înainte să devină cunoscut

Astfel, campion național la culturim și fitness, Remus Boroiu și-a folosit mușchii și în alte scopuri decât cele sportive. Puțini știu că în urmă cu patru ani, atunci când era concurent la „Ferma vedetelor”, în presă au apărut imagini incendiare cu Remus Boroiu, în timp ce presta un număr de videochat, gol-pușcă. Fotografiile publicate de Cancan.ro sunt capturi din cadrul unui filmuleț interzis minorilor, în care Remus satisface cerințele privitorului virtual, care probabil a plătit bani frumoși pentru numărul incendiar al antrenorului de fitness. Remus dansează, se mângâie, își atinge zonele intime, așa cum cere rolul.

Remus Boroiu, filmat în timp ce făcea videochatSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Fratele lui este fostul „Burlac”, Andi Constantin. Și el a participat la Survivor

Remus Boroiu nu este singurul cunoscut din familia sa. Fratele lui este nimeni altul decât Andi Constantin, fost concurent la „Burlacul” și la „Insula Iubirii” (Antena 1), dar și la Survivor, în 2020, pe vremea când show-ul era difuzat de Kanal D. Andi este cu patru ani mai mic decât Remus și este la fel de pasionat de fitness și de culturism. Amândoi sunt campioni naţionali la bodybuilding.

Într-un vlog, Andy a povestit despre cum s-a apucat de culturism. ”Am luat microbul de la fratele meu, care e cu patru ani mai mare decât mine, şi am început să învăţ de la el mai multe despre sală. La vârsta de 13-14 ani m-am apucat de sală în garaj, cu scripeţi, cu ceva rudimentar. Mi s-a spus că sunt prea mic de vârstă şi că aş putea să rămân scund, ceea ce s-a întâmplat, pentru că şi tata şi fratele meu sunt mai înalţi ca mine”, a povestit Andy.

Cine e iubita lui Remus Boroiu

Remus Boroiu a făcut o schimbare majoră în viața lui și s-a mutat în Bali, unde și-a cumpărat și casă. Antrenor de fitness, instructor de yoga, vlogger, influencer, Remus Boroiu împărtășește aceleași pasiuni cu iubita lui, Sarah Solomon. Cei doi s-au logodit și au o viață boemă în Bali, acolo unde vor să-și întemeie o familie. „Vreau copii cu Sarah”, a mărturisit Remus la Survivor, în cadrul unui Joc de Comunicare, măcinat de dorul iubitei. Sarah Solomon, iubita lui Remus Boroiu, este instructor de yoga și practică medicina holistică. Este o femeie foarte frumoasă, naturală și are o mulțime de fani pe rețelele sociale.

Citește și: Cum arăta Carmen Grebenișan de la Survivor, înainte de operațiile estetice. „Mi se spunea «scândura» sau « fata șnur»”

Citește și: Cum arăta Vica Blochina în tinerețe, când dansa la Melody și era balerina lui Pițurcă