Cel puțin în fața lui Dumnezeu, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au devenit, oficial, soț și soție. Mai urmează nunta, despre care cei doi au anunțat că va fi mai la toamnă. Nu e exclus, însă, ca aceasta să aibă loc tot în secret, din moment ce fosta soție a lui Silviu Prigoană spunea, la un moment dat, că nu i-ar plăcea ca ea, George și nuntașii să fie surprinși de ziariști ”cu sarmaua în gură”.

Până la acel moment, mirii își trăiesc dragostea în tihnă și, din când în când, mai oferă informații din intimitatea căminului lor.

Recent, cei doi au oferit un interviu la dublu pentru Playtech, în care au dat din casă.

De pildă, întrebați cine e șeful la ei în casă, Adriana a răspuns fără să stea pe gânduri: ”Amândoi! Nu avem un șef! De fapt, avem! Cățelul e șeful!”.

Cine e cel mai calm în relație? ”El este mai liniștit. Trebuie să existe un echilibru”, a răspuns tot ea, dar George a completat imediat: ”Ea nu este agitată. Este doar când trebuie și cu cine trebuie!”, arătând nastfeln o față pe care puțini o știu despre fosta soție a lui Prigoană.

George despre Adriana: ”Eu nu înțeleg unde s-a ascuns până acum”

Întrebat, însă, dacă are ceva de reproșat Adrianei, George Restivan i-a făcut o adevărată declarație de dragoste. Una pe nepusă masă, deci cu atât mai frumoasă!

”Nimic de reproșat! Eu nu înțeleg unde s-a ascuns până acum. E o femeie atât de bună! Nu există niciun os rău în corpul acestei femei. Nu văd nimic rău în ea!”, a spus el ca un bărbat extrem de îndrăgostit.

Și cum ambii sunt părinți, cei doi au spus și cum stau lucrurile la ei ăn casă, când vine vorba despre relația cu copiii. ”Eu sunt cea autoritară, el este mai permisiv!”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

”Eu îi mai las să facă ce vor…”, a spus și George, tatăl unui băiețel. Bărbatul, care a trăit mulți ani în America, a aflat recent că are și o fată, deja adultă, care curând va aduce pe lume un copil. Cât despre Adriana, aceasta are doi băieți din relația cu fostul soț.

Ce glume îi face George Adrianei

Pe final, Adriana a oferit și o mostră din genul de glume pe care George le face cu ea. ”Face tot felul de prank-uri, glume. Îmi zice să îmi iau telefonul cu mine și să mă duc în bucătărie, că urmează să se întâmple ceva acolo. Ajung în bucătărie, mă uit la telefon, și văd mesaj: Adu-mi o savarină din frigider!”.

Cam așa e viața lor de miere până în acest moment.

Vezi și Adriana Bahmuțeanu și logodnicul ei au amânat nunta! Cele mai recente declarații ale celor doi

Citește și:

Adriana Trandafir a împlinit 67 de ani și a publicat un mesaj cu puternic impact emoțional. Trist, dar atât de adevărat!

Elena Merișoreanu va fi străbunică! Nepoata i-a ascuns sarcina: „Nu mi-a zis nimic nimic, doar la aeroport, când am luat valiza de pe bandă”