Acesta i-a spus lui Kate în vara lui 2007 că vrea o pauză să meargă cu prietenii lui într-o vacnață în Grecia, unde se afla și Isabella Calthorpe.

Moștenitorul coroanei britanice a fost atât de îndrăgostit de ea, încât a cerut-o de mai multe ori în căsătorie.

Isabella Calthrope este femeia care a reusit sa-i desparta pe Kate Middleton si pe printul WilliamSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Isabella era  pe atunci actriță aspirantă și l-a refuzat, însă, de fiecare dată, motivând că viața la palat nu i s-ar potrivi și că nu dorește să renunțe la „cariera” sa pentru un rol de ducesă în familia regală britanică. „William a părăsit-o pe Kate pentru că se gândea că ar putea să aibă o șansă cu Isabella și Kate a știut asta. Kate a stat deoparte și a așteptat ca William să se întoarcă la ea, ceea ce a și făcut. Însă, înainte de asta, el a făcut tot ce a putut pentru a fi cu Isabella”, a declarat o sursă regală pentru Daily Mail.

Kate i-a interzis să mai vorbească cu Isabelle

 

Respins și singur, prințul a decis să se întoarcă atunci la Kate și a convins-o să se împace. Însă nu înainte de a fi purtat o discuție serioasă cu Carol Middleton, mama ducesei. Aceasta, supărată pe purtarea prințului,  i-ar fi spus că dacă nu are planuri serioase cu fiica ei, să nu o mai caute și să rupă definitiv relația.Acesta a fost momentul în care William a decis că vrea ca mireasa lui să fie Kate. „Era evident pentru ce a avut William nevoie de pauză, dar până la Crăciun au fost din nou împreună. Cu toate acestea, Kate a avut o condiție. I-a cerut lui William să nu mai vobească niciodată cu Isabella”, a mai spus sursa.

William i-a promis lui Carole că are gânduri serioase și că  o va lua de soție pe Kate peste câțiva ani, ceea ce s-a și intamplat. Kate și William s-au împăcat în decembrie 2007, dar și ducesa i-a pus câteva condiții celui care i-a devenit soț înainte să se întoarcă în brațele lui. I-a interzis să o mai contacteze sau să o viziteze pe Isabella.

Isabella Calthorpe s-a maritat la rândul ei Sam Branson, fiul lui Richard Branson, un nobil afacerist englez, și este sora vitregă a Cressidei Bonas, fosta iubită a prințului Harry.

Citește și: