Mihai Constantin, celebrul Ionică din Liceenii, a fost singurul nepot al regretatei Tamara Buciuceanu, motiv pentru care a moștenit totul de la mătușa lui.
Ambii au distrat telespectatorii cu rolurile lor din filmul Liceenii, dar puțini sunt cei care au știu ce legătură de rudenie exista între ei. Regretata actriță a fost sora mai mare a Iuliei Buciuceanu, mama lui Mihai Constantin.
Ionică din Liceenii avea o relație specială cu mătușa lui, care a decis să-i lase toată moștenirea, fiind singurul sîu nepot. Artista nu a avut niciun copil, însă și-a iubit extrem de mult nepotul, alături de care a împărțit și scena.
Ce vrea să facă Mihai Constantin cu averea moștenită de la mătușa lui
Actorul din celebra producție Liceenii a primit moștenire locuița de pe Dorobanți în care a stat mătușa lui. Vila este una veche, are două etaje, în care regretata Tamara Buciuceanu deținea un aparatament.
Mihai Constantin și-a propus să reabiliteze locuința, chiar dacă există frica că vecinii nu ar fi de acord cu această schimbare.
Tamara Buciuceanu-Botez, născută în Tighina, România, a terminat studiile în Artă Teatrală și Cinematogrfie în 1952 și a fost una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc.
Actrița a jucat în mai bine de 25 de filme, însă rolul care a făcut-o celebră în toată lumea a fost cel al profesoarei Isoscel din seria „Liceenii”.
Printre piesele importante de teatru în care a jucat se numără „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret”.
Tamara Buciuceanu a avut o carieră remarcabilă și în televiziune, iar drept dovadă stau cupletele sale din programele de Revelion. Actrița a lăsat o moștenire neprețuită teatrului și filmului din țara noastră.
„Prea tineri pentru riduri”, „Domnișoara Nastasia”, „Extemporal la dirigenție”, „Declarație de dragoste”, „Liceenii în alertă”, „Liceenii”, „Liceenii Rock’n’Roll”, „Toată lumea din familia noastră”, „Punct și de la capăt”, „Primăvara bobocilor”, „Tufă de Veneția”, „Mama”, sunt doar câteva dintre filmele în care Tamara Buciuceanu a încântat publicul cu talentul său.
Regretata actriță a murit pe data de 15 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace.
Citește și:
Nicolas Cage va deveni tătic a treia oară. Mult mai tânăra lui soție e însărcinată