Ieri, mai multe persoane publice l-au comemorat, printre care și colegul său de breaslă, Vlad Craioveanu.
”5ani de când ai plecat. Îmi lipsești mult dar știu că „Ești în aer”…”, scris acesta simplu pe o rețea de socializare, semn că nicio clipă nu l-a uitat.
Un mesaj genial în simplitatea sa, dar și care ascunde multă durere.
Oameni de toate vârstele, aproape 2.000 la număr, au comentat, aducând, astfel, un ultim omagiu celui care a fost Andrei Gheorghe.
Amintim că omul de radio a fost găsit fără suflare în casă în 19 martie 2018, lăsând în urmă două fiice, una biologică și una vitregă. Între timp și fosta lui soție a murit.
Mesajul cu care a rămas în memoria tuturor
Într-unul dintre ultimele sale mesaje postate pe rețelele de socializare, Andrei Gheorghe îi „blestema” pe conducătorii României. Așa avea să fie ținut minte, iar mulți spun că a avut dreptate să procedeze astfel, pentru că de atunci nimic nu s-a schimbat.
„Sunt obosit. Am fost ‘generația de sacrificiu’ și am crezut că după un drum lung și greu o să ajungem într-o poiană cu soare și flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri și într-o zi, sătui de foame și mizerie, ne-am revoltat, ne-am ucis conducătorii și am crezut că după un alt drum lung și greu o să ajungem la malul unei ape dulci.
Apă însă e sălcie, terenul mlăștinos și cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață în calești scumpe, copiii lor ni se urcă în cap și dansează îonțoroiul, iar părinții noștri mor încet de piocianic.
Frații fug scârbiti și-și caută fericirea în alte zări. Speranța a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall, iar eu îmi număr firfireii și mă gândesc dacă-mi ajung de o funie mai sănătoasă”, scria el atunci, prefigându-și parcă sfârșitul.
”În față nu văd nimic decât beznă și întuneric, în jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscată și-n gură gust de cenușă.
Va blestem, conducători ai României, și-n pușcărie dacă v-aș băga pe toți, cu nimenea nu aș greși. Vă blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurările și prostia voastră agresivă. Vă blestem să muriți stand la coadă, să trăiți din salariu și să va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită, într-un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți în sufragerie și cu părinții în întreținere pe veci. Sînt obosit și drumul nu se mai zărește”, scria Andrei Gheorghe, vocea unei generații și nu numai.
Născut în Rusia, o voce veritabilă în România
Andrei Gheorghe s-a născut la 14 ianuarie 1962, la Lipetk, Rusia. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București (secția rusă-engleză).
Și-a început activitatea jurnalistică în 1991, că reporter special la Radio Constanța, unde a rămas până în 1993. A realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanța (1993-1996): Videomania, Vineri 13 și Midnight Killer. Consacrarea i-a adus-o emisiunea de radio 13-14, realizată la Pro FM București (1996-2002). La postul PRO TV a moderat și emisiunea Lanțul Slăbiciunilor.
În 2002 și 2003, a realizat, la Antena 1, emisiunea Gheorghe și a reluat emisiunea 13-14, mai întâi la Radio 21, și apoi la Radio Total (2005-2006).
A avut un rol secundar în filmele Amen (2002) al lui Costă Gavras, Tinerețe fără tinerețe (2007) al lui Francis Ford Coppola și a colaborat cu trupa de hip hop Paraziții pentru albumul Irefutabil. A mai realizat un scurtmetraj în 2008, numit Dublă personalitate.
În 2006, a publicat volumul Midnight Killer – Banalitatea s-a născut la oraș, însoțit de un CD audio în colecția Ego Publicistică.
În 2004, a devenit consilier media și realizator de emisiuni (Politică, frate! și Am o știre pentru ține!) la Realitatea TV, post cu care a încheiat colaborarea în mai 2008. Andrei Gheorghe a fost inițial suspendat de conducerea postului Realitatea TV, la 18 mai 2008, în urma unui incident în care realizatorul TV a fost filmat având o altercație cu agenții de circulație care îl opriseră în trafic.
A scris la Academia Cațavencu și în ghidul 24-FUN.
În afară de realizarea de emisiuni radio și TV, a deținut funcții de conducere la posturile unde a lucrat: director de programe la Radio Sky Constanța și Pro FM București, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 București.
La 16 martie 2009, a revenit în trustul Realitatea-Cațavencu, unde a fost realizatorul emisiunii Cu Gheorghe și Mihaiu de la Radio Guerilla. Din septembrie 2009, timp de trei luni, a fost moderatorul unui reality show românesc difuzat la postul TV Kanal D: Rătăciți în Panama.
La 4 ianuarie 2010, Andrei Gheorghe a preluat funcția de consilier al ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, fiind responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare. A ocupat acest post până la 26 februarie 2010, când Ministerul Finanțelor a încetat relațiile contractuale cu acesta.
A realizat emisiunea Clubul de poker la postul Prima TV în România (septembrie – decembrie 2010) și Salutare Națiune pe canalul Prime în Republica Moldova (Chișinău) (2010-2011). În cursul anului 2012, a realizat emisiunea-interviu Oameni și oameni la postul The Money Channel.
Din 2014 până în 2016, a revenit la radio, la PRO FM, realizând un matinal alături de GreeG.
Vezi și Cât de frumoasa este fiica lui Andrei Gheorghe! Are 19 de ani și este cântăreață
Citește și: