Artistul în vârstă de 68 de ani fusese invitat să cânte în concertul susținut de Billy Joel piesa trupei Aerosmith ”Walk this way”, din 1975.
La ieșirea de pe scenă, însă, Perry nu mai putea respira, fiind nevoie de intervenția unei echipe medicale. A fost dus de urgență la spital. Nu se cunosc foarte multe despre starea sa. Se știe doar că în prezent Perry este în stare să comunice.
Nu a fost precizată nici cauza exactă a stării sale. Un concert pe care artistul trebuia să-l suțină în Florida a fost deja anulat.
Dependență de droguri și alcool
Joe Perry este unul dintre membrii fondatori ai grupului Aerosmith. În trecut, acesta a fost dependent de alcool şi de droguri.
În urmă cu doi ani, Perry a leşinat pe scenă în timpul unui concert al grupului Hollywood Vampires, o altă formaţie cu care colaborează, din care face parte inclusiv Johnny Depp. Atunci, starea sa a fost pusă pe seama oboselii, după ce chitaristul susţinuse mai multe concerte la rând.
Citește și: