Ceea ce Mary Austin a și făcut. De 20 de ani nimeni nu a reușit să afle de la artistă unde se află cenușa marelui cântăreț.

Dar cine este Mary Austin? Femeia, și ea artistă, a fost într-o relație cu Freddie Mercury timp de 6 ani, la începutul carierei lui. Însă chiar și după ce au încheiat relația, când Freddie i-a spus că era homosexual, au rămas extrem de apropiați.

Queen ‘A Day At The Races’ album release, Kempton Park, UK – Oct 1976SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

I-a lăsat vila în care locuia, la Londra, și i-a asigurat întreaga existență

Pe Mary Austin, Freddie o numea ”dragostea vieții mele”. Nici nu e de mirare că artistul i-a lăsat o vilă opulentă în Londra și drepturi de a încasa bani de pe urma vânzărilor sale, asigurându-se astfel că va avea o viață liniștită, fără probleme financiare.

De altfel, Mary Austin, care anul acesta a împlinit 70 de ani, încă locuiește în casa lăsată de artist.

Mary a fost și cea care i-a stat alături artistului la sfârșitul vieții, când se simțea din ce în ce mai rău. Aceasta susține chiar că Freddie și-a ales momentul în care să moară.

Aceasta povestește că Freddie a murit ”liniștit”, ”cu un zâmbet pe chip”.

Însuși artistul este citat într-o nou volum despre viața sa: ”Doar doi indivizi mi-au dat înapoi atâta iubire cât le-am dat și eu: Mary, cu care am avut o lungă relație, și pisica noastră, Jerry”.

”Poate că am toate problemele din lume, dar o am pe Mary și asta mă ajută să le depășesc… Încă o văd zilnic și țin la ea la fel ca întotdeauna”, mai spunea Freddie Mercury despre Mary Austin.

”O voi iubi până când îmi voi da și ultima suflare. Probabil vom îmbătrâni împreună”, mai spunea artistul, care a murit la 45 de ani, de SIDA, în anul 1991.

Mary Austin și-a ținut promisiunea

După moartea artistului, Mary i-a ținut cenușa în dormitorul său, timp de doi ani. Apoi, într-o zi, s-a strecurat afară din casa care acum era a ei și a aruncat cenușa într-un loc știut doar de ea.

Unii cred că acaesta a fost dusă în Zanzibar, locul de baștină al artistului, în timp ce alții susțin că cenușa ar fi fost îngropată sub un cireș, chiar în curtea vilei din Londra.

Mary Austin a jurat că nu va spune niciodată unde se află rămășițele lui Freddie Mercury (pentru că aceasta a fost dorința lui) și, până acum, s-a ținut de cuvânt.

Vezi și Aceasta a fost ultima dorință a lui Freddie Mercury, înainte de a muri. De ce a cerut să fie ridicat din pat

Citește și: