„Cred că probabil voi plânge după el toată viața mea”, a declarat artista într-un interviu emoționant pentru tabloidul „The Sun”.
Celine Dion spune că a găsit totuși o metodă prin care să simtă sprijin din partea cuiva și să-l ofere și ea la rândul ei, ca să nu se mai simtă singură. Mai exact, aceasta recunoaște că a rezolvat problema aceasta cel puțin pe timpul nopții când doarme alături de copiii ei.
„M-am organizat să nu mă mai simt singură. Așa că mi-am cumpărat un pat uriaș și dorm în fiecare noapte cu gemenii mei. Ei mă consolează foarte mult. Am mare nevoie de ei. Am nevoie să-i simt aproape de mine”, a spus artista.
Celine Dion are trei copii, gemenii Nelson și Eddy ( 6 ani) și un băiat de 16 ani, René-Charles. Însă, artista a precizat că îi va lăsa pe băieți să decidă până când vor dormi cu ea. „Când vor spune că vor să se întoarcă în camera lor, aceasta va fi pregătită”, a adăugat ea.
Rene a fost singurul bărbat din viața ei
În prezent, cei trei se țin în brațe în fiecare seară și se uită la televizor, iar Celine spune că tatăl lor nu chiar așa departe de ei. „Îl pupăm în fiecare seara. Avem un ritual înainte de culcare în care îi spunem noapte bună uitându-ne la poza lui. Apoi, copiii chiar vorbesc cu ei. Îi scriem și bilețele, pe care le punem apoi în baloane și le lăsăm să zboare spre cer”, a mai spus artista. Dion, de asemenea, recunoaște că și ea vorbește destul de des cu Rene și este în continuare îndrăgostită nebunește de el.
„Îmi lipsește foarte mult. Mi-e dor de bărbatul pe care îl îmbrățișam, îl pupam și cu care făceam dragoste. El este iubirea vieții mele…Iubirea pe care o am pentru el, o trăiesc în fiecare zi”, a adăugat ea.
De altfel, Celine a declarat la sfârșitul anului trecut că nu-și va mai dori un alt bărbat în viața ei, pentru că Rene a fost singurul bărbat din viața ei și singurul cu care s-a sărutat și iubirea ei pentru el e mult prea puternică. „Înainte să plece a fost foarte, foarte greu pentru noi toți. În mod special, pentru mine și copiii mei. Era foarte greu să îl văd pe bărbatul vieții mele cum moare puțin câte puțin în fiecare zi. Și când a plecat, a fost ca o eliberare că bărbatul pe care îl iubesc, singurul bărbat pe care l-am sărutat, singurul pe care l-am iubit, nu mai suferă. Da, niciodată în viața mea nu am sărutat alt bărbat. Așa că bărbatul vieții mele a fost partenerul meu și formam o singură persoană, iar când s-a oprit din suferință, mi-am zis singură: e ok. Merită să nu mai sufere”, a spus Celine.