În ultimii ani, cariera lui Tom Cruise a luat din nou avânt. Doar cu „Top Gun: Maverick” a strâns la box office, în 2022, 1.3 miliarde de dolari, iar în 2023 a fost din nou în prim-plan. „Mission: Impossible-Dead Reckoning Part One” a adunat 450 de milioane de dolari ca încasări din cinematografe, potrivit Collider.

Comportamentul lui Cruise și apartenența acestuia la Biserica Scientologică, unde este membru de bază, insituție a cărei activitate este privită cu neîncredere de cei din exterior, nu l-au făcut de nerefuzat când vine vorba de colaborări.

Cu toate acestea, deși este unul dintre cele mai renumite nume din lume, recunoscut pentru cascadoriile uimitoare pe care le face, cu zeci de ani de carieră la activ, nu toți colegii de breaslă își doresc să joace cu el.

Deși cea mai mare parte a publicului îl iubește, sunt câteva celebrități care nu intenționează să-l sprijine sau să joace în aceleași filme cu el, scrie site-ul australian Mamamia. Foto: Profimedia

Tom Cruise. Foto: ProfimediaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Brad Pitt

Tom Cruise și Brad Pitt, în
Tom Cruise și Brad Pitt, în „Interviu cu un vampir”. Foto: Profimedia

Relația dintre Brad Pitt și Tom Cruise nu e deloc una amicală. Deși se învârt în aceleași cercuri, între cei doi există tensiuni care durează de decenii.

Totul a pornit din1994, când au jucat împreună în „Interviu cu un vampir”. Potrivit informațiilor de la acea vreme, Brad nu-l suporta pe Tom și chiar se plângea în fața celor din jur că-l enervează.

„Mă deranja. La un moment dat în timpul filmărilor, am început să am resentimente față de el. El e Polul Nord, eu sunt Polul Sud. A existat o competiție care a împiedicat orice conversație reală”, ar fi spus Pitt la avea vreme.

Mark Wahlberg

Mark Wahlberg și Tom Cruise nu au lucrat niciodată împreună și sunt slabe șansele să o facă. Anumite comentarii făcute de starul din „Top Gun” în 2013 l-au contrariat tare pe Wahlberg. Atunci, Cruise ar fi comparat natura muncii sale pentru un nou film cu luptele din Afganistan. Câteva luni mai târziu, Mark a comentat declarația colegului său de breaslă fără a-i menționa numele.

„Pentru ca actorii să vorbească: ‘Oh, am făcut antrenamente SEAL, am dormit pe nu știu unde’. Nu mă interesează ce ai făcut. Nu faci ceea ce au făcut tipii ăștia. Pentru ca cineva să spună că treaba lor e la fel de grea ca cea a unui militar… Cum naiba îndrăznești? În timp ce tu stai pe un scaun de machiaj timp de două ore…”, a spus Wahlberg.

Avocatul lui Cruise a comentat la rândul său, spunând că Tom a glumit și că respectă și susține trupele militare, nevrând să le minimizeze meritele sau riscurile prin care trec.

Brooke Shields

În 2005, Brooke Shields a povestit că a avut nevoie de antidepresive pentru a trece peste depresia postnatală. Dintr-un oarecare motiv, Tom Cruise a simțit nevoia să se amestece în subiect și și-a exprimat dezaprobarea. „Când unii spun că medicamentele i-au ajutat, e doar de fațadă, nu au vindecat nimic. Nu este nicio știință acolo. Nu există nimic care să-i vindece”.

Starul din „Top Gun” chiar a numit-o iresponsabilă pe Shields. „Îmi pasă de Brooke Shields pentru că este o femeie incredibil de talentată, dar uite unde a ajuns cariera ei”.

Actrița din „Laguna Albastră” nu a fost deloc fericită în urma acestor comentarii și, la rândul ei, a dat o replică ironică în revista People. A făcut trimitere la Biserica Scientologică, despre ai cărei adepți se spune că sunt convinși de existența extratereștrilor. „Tom ar trebui să rămână la salvarea lumii de extratereștri și să lase femeile care suferă de depresie postnatală să decidă care sunt cele mai bune opțiuni pentru ele.”

În 1981, Tom Cruise și Brooke Shields au jucat împreună în „Endless Love”, dar de la comentariile din 2005 nu au mai colaborat și nici nu pare că mai există vreo șansă pentru ca asta să se întâmple.

John Travolta

Deși face și el parte din Biserica Scientologică, zvonurile spun că John Travolta nu-l are deloc la inimă pe Tom Cruise.

În 2018, un fost membru al Bisericii a afirmat că Travolta era foarte gelos pe Cruise din cauza poziției acestuia în cadrul organizației. Mai mult, Tom are acces direct la liderul acestei religii, David Miscavige, fiind unul dintre puținii cu această onoare.

„Cruise este singura celebritate cu acces direct la Miscavige. Travolta nu are asta, nu primește nimic gratis, nimeni nu-i dă cadouri absurde precum un hangar de avion, motociclete făcute pe comandă sau favoruri incredibile. Nu e niciun secret că Travolta și Cruise se urăsc reciproc”.

Russell Crowe

La divorțul dintre Tom Cruise și Nicole Kidman, prietenii lor celebri s-au împărțit. Russell Crowe a ales să-i rămână aproape actriței de care-l leagă o lungă prietenie. Crowe și Cruise au lucrat împreună în 2017, la filmul „Mumia”, dar nu fără tensiuni. La momentul filmărilor, informațiile care veneau de pe platouri spuneau că Russell nu-l suportă pe Tom.

„Nu-l poate suporta pe Tom de ani întregi. Russell este un tip loial și nu l-a iertat niciodată pe Tom pentru felul în care s-a purtat cu Nicole. Dacă ar fi rămas prieteni, ar fi simțit că o trădează pe Nic, așa că l-a eliminat pe Tom din viața lui”, spunea o persoană din interior.

Lisa Marie Presley

Pe lângă cei cinci, nici Lisa Marie Presley, care a murit în ianuarie 2023, nu-l suporta pe Tom Cruise.

Ea a fost chiar deschisă și a spus foarte clar: „Îl urăsc pe Tom Cruise, L-am cunoscut acum 20 de ani și am spus că nu mai vreau niciodată să fiu în aceeași cameră cu el”.

În anii ’70, Lisa Marie a fost introdusă în Biserica Scientologică, de unde a plecat în 2014. Într-un interviu, fiica Priscillei și a lui Elvis Presley spunea că atunci când a primit moștenirea de la tatăl ei, Biserica Scientologică a început să o pregătească să fie o persoană care să-i convingă și pe alții să li se alăture.

Tom Cruise este un mare susținător al Scientologiei, o religie controversată. Acest lucru a provocat multă tensiune în industria divertismentului. Multe celebrități, dar și regizori și producători au refuzat că lucreze cu el din cauza propriilor convingeri. În ciuda acestui lucru, starul a rămas un adept vocal al religiei și continuă să fie cea mai cunoscută figură din comunitate. A militat inclusiv ca religia să fie recunoscută în Europa. Principalul crez al scientologiei este că omul este o ființă spirituală nemuritoare, numit tetan, „rezident” în corpul fizic, cu nenumărate vieți trecute.

Citește și: 15 curiozități despre Tom Cruise. A vrut să se facă preot, nu a știut să citească bine până la vârsta maturității, are trei căsnicii la activ și nu și-a mai văzut fiica de 10 ani

Citește și: 15 lucruri pe care nu le știai despre Nicole Kidman. Îi e frică de fluturi, e una dintre cele mai bine plătite actrițe din lume și are doi copii adoptați cu Tom Cruise