Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan din Abu Dhabi și prințesa Salama

Nunta din 1981, organizată pentru șeicul Mohammed bin Zayed bin Sultan, prințul moștenitor din Abu Dhabi, actual președinte, și prințesa Salama, este considerată cea mai scumpă nuntă regală de până acum.

Un stadion cu 20.000 de locuri a fost construit special pentru evenimentul care s-a întins de-a lungul unei săptămâni. Totul a costat circa 100 de milioane de dolari. Șeicul a vizitat călare fiecare oraș din emirat, în timpul acelei săptămâni, și a hrănit toți locuitorii.

Nunta prințului Charles, actual rege al Marii Britanii, cu prințesa Diana

Prințul Charles și prințesa Diana s-au căsătorit în 1981. Foto: ProfimediaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 26

Tot în 1981 a avut loc nunta dintre prințesa Diana și prințul Charles, actualul rege al Marii Britanii. Evenimentul a fost catalogat drept „nunta secolului”. În jur de 750 de milioane de oameni din toată lumea au urmărit evenimentul la televizor. Nunta ținută la Catedrala St. Paul a costat în jur de 57 de milioane de lire sterline. Rochia Dianei a costat în jur de 11.000 de lire sterline. Cea mai mare cheltuială a fost, însă, cea cu securitatea, pentru care nota de plată a fost în jur de jumătate de milion de lire sterline.

Prințul Albert de Monaco și Charlene Wittstock

Nuntă printul Albert de Monaco și Charlene. Foto: ProfimediaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 4 / 26

În 2011, prințul Albert de Monaco se căsătorea cu înotătoarea olimpică Charlene Wittstock. La acel moment, evenimentul a fost numit „cea mai mare petrecere din ultimii 55 de ani”, după nunta părinților lui Albert. Cuplul s-a căsătorit într-o ceremonie care a avut loc în curtea Palatului din Monaco. Mireasa a ales o rochie din mătase, marca Armani Prive. Ceremonia a fost urmată de o petrecere la care a cântat Andrea Bocelli. Evenimentul a fost celebrat trei zile și a costat în jur de 53 de milioane de lire sterline.

Prințul Harry și Meghan Markle

Nuntă prințul Harry cu Meghan Markle. Foto: Prrofimedia
Nuntă prințul Harry cu Meghan Markle. Foto: Prrofimedia

La nunta prințului Harry cu Meghan Markle au participat mai multe vedete ca oricând, asta și datorită profesiei celei care a devenit ducesă de Sussex. Fosta actriță și Harry i-au avut alături, printre alții, la evenimentul din 19 mai 2018, pe Oprah Winfrey, Elton John, soții Clooney sau soții Beckham. Nunta a costat în jur de 32 de milioane de lire sterline. Cei mai mulți bani s-au dus către cheltuielile de securitate. Rochia de mireasă a lui Meghan a avut un preț de circa 400.000 de lire sterline.

Prințul William și Kate Middleton

Prince William And Kate Tied The Knot 10 Years AgoSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 13 / 26

La capitolul costuri, imediat după nunta lui Harry a fost cea a fratelui mai mare, prințul William, cu Kate Middleton. În 29 aprilie 2011, cei doi și-au jurat credință veșnică la Westminster Abbey. Kate, devenită acum prințesă de Wales, a avut o rochie de mireasă marca Alexander McQueen, cu o trenă spectaculoasă. A costat în jur de 355.000 de lire sterline. Palatul Buckingham a confirmat, după eveniment, că familia regală a plătit mare parte dintre cheltuielile de la nuntă, inclusiv muzica, aranjamentele florale și recepția de după. Costurile totale au ajuns la 30 de milioane de lire sterline, scrie Hello Magazine.

Prințul moștenitor Felipe, actual rege al Spaniei, și Letizia Ortiz Rocasolano

Nuntă regina Letizia și regele Felipe al VI-lea. Foto: ProfimediaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 22 / 26

În 22 mai 2004, fosta jurnalistă Letizia Ortiz intra în familia regală a Spaniei. Aceasta se căsătorea atunci, în Catedrala Almudena din Madrid, cu prințul moștenitor Felipe, actualul rege al Spaniei.

La evenimentul fastuos de acum 19 ani, care a adunat peste 1500 de invitați, Letizia a purtat o rochie spectaculoasă. Este, până acum, cea mai scumpă rochie de mireasă purtată vreodată de o membră a unei familii regale. Nu mai puțin de opt milioane de dolari a costat ținuta făcută de un designer spaniol, brodată cu fir de aur. Și bijuteriile alese au fost nu numai valoroase, ci și prețioase din punct de vedere sentimental, căci au fost cadou de la soț și de la socri. Costul total al nunții s-a ridicat la 19 milioane de lire sterline.

Prințul moștenitor Frederik al Danemarcei și Mary Donaldson

Prințul Frederik al Danemarcei și Mary Donaldson. Foto: Profimediea
Nunta regală din Danemarca: prințul Frederik și Mary Donaldson. Foto: Profimedia

Tot în mai 2004 a avut loc o altă nuntă regală europeană, în Danemarca de această dată. Prințul moștenitor Frederik și Mary Donaldson și-au unit destinele în Copenhaga. Mireasa a optat pentru o rochie creată de un designer danez și un voal care i-a aparținut prințesei Margareta a Suediei. Cheltuielile nupțiale s-au ridicat la 18 milioane de lire sterline

Prințul Rainier și Grace Kelly

Nuntă prințul Rainier cu Grace Kelly. Foto: Profimedia
Nuntă prințul Rainier cu Grace Kelly. Foto: Profimedia

În 18 aprilie 1956, actrița americană Grace Kelly a devenit prințesă, după ce s-a căsătorit cu prințul Rainier de Monaco. Rochia purtată de celebra divă a fost un cadou de la MGM, compania americană specializată în producția și distribuirea de filme, și a fost cusută în șase săptămâni de peste 30 de croitorese. Invitații de marcă s-au delectat cu preparate fine, precum caviar, homar sau un tort cu șase etaje. După nuntă, cuplul a plecat într-o croazieră de șapte săptămâni, pe un iaht primit în dar de la Aristotle Onassis.
Nu se cunosc costurile exacte ale nunții, dar rochia de mireasă purtată de Grace Kelly ar fi costat în jur de 8.000 de dolari, care la prețul din zilele noastre ar fi însemnat în jur de 80.000.

Prințul moștenitor Pavlos al Greciei și Marie-Chantal Miller

Nunta prințului Pavlos al Greciei cu Marie-Chantal Miller. Foto: Profimedia
Nunta prințului Pavlos al Greciei cu Marie-Chantal Miller. Foto: Profimedia

Nunta prințului moștenitor Pavlos al Greciei cu Marie-Chantal Miller a avut loc în Londra, în 1 iulie 1995. Rochia miresei a fost Valentino și a avut o trenă din dantelă Chantilly. A costat 170.000 de lire sterline și a fost cusută de 25 de croitorese, timp de patru luni, din 12 feluri diferite de dantelă. Nunta de 8 milioane de lire sterline a fost plătită de tatăl miliardar al miresei, Robert Warren Miller.

Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank

Nuntă prințesa Eugenie și Jack Brooksbank. Foto: Profimedia
Nuntă prințesa Eugenie și Jack Brooksbank. Foto: Profimedia

Prințesa Eugenie, nepoata reginei Elisabeta a II-a, s-a căsătorit cu omul de afaceri Jack Brooksbank la Capela St. George de la Castelul Windsor, în octombrie 2018. După ceremonia religioasă, cuplul și invitații lor au petrecut de două ori: la o recepție ținută de regină la Castelul Windsor, și la o alta organizată de tatăl miresei, prințul Andrew.

Nunta și petrecerile au fost plătite de părinții și familia miresei, iar cele mai mari cheltuieli au fost cele de securitate și cele care au ținut de aranjamentele florale. În jur de 2 milioane de lire au fost doar cheltuielile de securitate, iar totalul a ajuns la aproape 3 milioane.

Citește și: A renunțat la titlu și avere pentru iubire. Prinţesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul din facultate

Citește și: Nuntă regală în weekend. Imagini fabuloase cu prințesa nonconformistă, care s-a măritat în rochie mini de la Gucci. Mirii au ținut un moment de reculegere în memoria Reginei Angliei

Citește și: Regine, prințese și ducese, cu picioarele la vedere. Zici că sunt fotomodele. Poze inedite cu Meghan Markle, Kate Middleton, Charlene de Monaco și Letizia a Spaniei

Citește și: Cea mai tânără regină din lume, apariție statuară la funeraliile din Londra. Cine este Jetsun Pema, „Kate Middleton de Himalaya”. S-a măritat cu regele Buthanului în 2011