Rareș Prisacariu a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 13, difuzată vineri (12 mai), de PRO TV, și va primi marele premiu de 120.000 euro. La 7 ani, Rareș Prisăcariu este cel mai tânăr câștigător de până acum, iar reușita lui a născut un val de reacții și de controverse.

Părinții copilului-minune de la „Românii au talent” sunt conștienți că trebuie să gestioneze, de acum încolo, popularitatea fiului lor. Întrebați cum s-au gândit să investească banii câștigați la PRO TV, Gina și Marius Prisăcariu au spus, într-un interviu pentru Playtech Știri, că toată suma va fi folosită pentru educația și pasiunile fiului lor.

„Nu cred că e momentul să discutăm despre ceea ce vom face cu banii. Pur și simplu, asta vom alege mai târziu. Nu există acum decât un singur răspuns. Vom investi acești bani în fiul nostru, dar asta se va întâmpla pe parcurs! Material, ne vom sprijini copilul, așa cum fac toți ceilalți părinți”, a precizat Gina Prisăcariu pentru Playtech Știri.

parinti-rares-prisacariuSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce și-a dorit Rareș Prisăcariu imediat după ce a câștigat „Românii au talent”

Soții Prisăcariu au mai spus că aparițiile televizate nu îi sunt impuse lui Rareș, el fiind singurul care alege la ce emisiuni vrea să meargă. „Lumea nu are de unde să știe, dar Rareș al nostru nu merge decât la emisiunile sau la concursurile pe care el și le alege. Noi nu-l influențăm. Așa s-a întâmplat și la în cazul emisiunii Românii au Talent.

Nu noi, părinții, am făcut presiuni asupra lui, ci el a dorit să meargă. El și-a dorit să fie acolo! Și mai trebuie spus că nu ne-am imaginat vreodată că va reuși să ajungă în postura de a fi câștigător! Nu au existat așteptări”, a adăugat mama lui Rareș, pentru sursa citată.

Femeia a mai povestit o întâmplare care vorbește de la sine despre inocența lui Rareș. Iată ce a cerut micuțul după ce s-a văzut câștigătorul emisiunii „Românii au talent”! „Și-a dorit foarte mult un joc de lego și câteva cărți. Ca atare, în weekend asta am făcut. Am mers și am cumpărat acel joc de lego mult dorit. Nu se pune chestiunea ca Rărășelul nostru, puiul nostru, cum îl alintăm, să nu aibă parte de tot confortul material din partea noastră!”. Gina Prisăcariu este educatoare la o grădiniță din Botoșani, iar Marius Prisăcariu este funcționar public în cadrul Consiliului Județean Botoșani.

Citește și: Ce meserii au părinții lui Rareș Prisăcariu, copilul-minune de la „Românii au talent”: „Nu a fost niciodată forțat să învețe ceva”

Citește și: Rareș Prisăcariu a câștigat „Românii au talent”. Copilul de 7 ani, „interviu cu Dumnezeu”, pe scena de la PRO TV

Citește și: Reacții dure după momentul lui Rareș Prisăcariu, de la „Românii au talent”: „Mai rar am văzut ceva mai trist”, „Lăsați copiii să aibă copilărie”. Ce spune psihologul

Citește și: Dana Budeanu, mesaj tranșant pentru cei care-l critică pe Rareș, câștigătorul Românii au talent: „Nu se uită la copiii lor”