Cu peste 300 de medalii câștigate de-a lungul carierei, Marian Drăgulescu este unul dintre cei mai importanți gimnaști ai României. Față de alți sportivi, concurentul de la Survivor Românnia 2022 a acordat o atenție aparte și educației. A terminat liceul și a absolvit ANEFS-ul. În plus, se mândrește cu un master.

În cadrul unui interviu acordat nu demult, Marian Drăgulescu și-a amintit de perioada când era la liceu, unde s-a confruntat inclusiv cu corigențe, din cauza programului încărcat pe care îl avea.

“Noi am învăţat în şcoli normale, fără vreun tratament preferenţial. Ne dădeau scutiri atunci când aveam vreo competiţie, dar atât. Deci mergeam zilnic la şcoală, tot programul!

Nici nu eram genul de om care-i trăgea la chiulangeală pe colegi, pentru că n-aveam timp pentru asta. În singurul timp pe care-l aveam trebuia să stau la şcoală, pentru că apoi trebuia să revin în cantonament. Eram piatră rară pe-acolo.

În afară de şcoală, n-aveam timp să ies cu ei la un suc, să merg în vacanţe.

Eh, eu am schimbat multe şcoli: am învăţat până-ntr-a VIII-a în Bucureşti, apoi m-am mutat cu lotul de juniori la Timişoara, unde am făcut clasa a IX-a, apoi la Reşiţa, pentru doi ani, şi-apoi din nou în Bucureşti. Am făcut turul României cu şcolile”, a spus Marian Drăgulescu, conform adevarul.ro.

Care este materia care i-a dat mari bătăi de cap concurentului de la Survivor Românnia 2022

Concurentul de la Survivor a avut mari probleme la fizică, materie care de era deloc pe placul său. Pentru a nu rămâne repetent, s-a pus rapid cu burta pe carte și a luat singura notă de 10 din școală pe care profesorul o dăduse până atunci.

“Intrasem într-o situaţie destul de delicată la fizică. Am avut câteva competiţii, am lipsit de la şcoală şi n-am apucat să recuperez. A mai fost şi neşansa de a fi scos la tablă când nu trebuia. Rămăsesem corigent pe primele două trimestre şi îmi trebuia o notă mare să nu rămân pe toamnă. Iar profesorul era cel mai exigent din şcoală – nu dăduse nota 10 nimănui.

E, m-am pus cu burta pe carte şi, până la urmă, am luat 10. De-atunci, mă dădea exemplu la toată şcoala: ‘Uite, sportiv şi a luat 10! Iar eu n-am dat nimănui o notă ca asta’.

Intrasem în panică, era o ruşine că am rămas corigent. De ruşine, de orgoliu, am mâncat cartea aia, a mai spus concurentul de la Survivor România 2022.

Vezi și Marian Drăgulescu, dezvăluiri inedite despre divorțurile prin care a trecut. De ce nu au funcționat căsniciile sportivului și cu care dintre foste s-ar împăca

Citește și:

Cum se menține în formă Antonia: ”Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă”

Carmen Harra, despre rețeta care o ferește de boli de ani buni: ”Am învăţat-o de la Dalai Lama”. Ia doar o linguriţă zilnic