Anamaria a urmat cursurile Facultății de Drept și a absolvit liceul „Zoia Kosmodemianskaia” (secția filologie). Iar la începutul carierei sale, vedeta a cochetat și cu presa scrisă. Impresara a colaborat cu publicațiile „Ciao!”, „Indiscret” și „Ora”.
Ulterior, aceasta a fost cooptată în echipa emisiunii ”Procesul Etapei”, de la Pro TV. Apoi au urmat niște colaborări cu Antena 1, Tele7abc și alte posturi de televiziune din România.
Soția lui Laurențiu Reghecampf a avut propria ei emisiune la Romantica TV: „Pe contre cu Anamaria Prodan”. Apoi, ea și soțul său au lansat show-ul „Prodanca și Reghe”, care a avut 6 sezoane: I – Dragoste în prelungiri, II – Aventură Americană, III – La plăcinte înainte, IV – Afaceri de familie, V – Fascinați de România, VI – Relații Internaționale.
La câțiva ani distanță, sexy-impresara a mai fost gazda emisiunii ”Gospodar fără pereche”, difuzată de Pro TV. Iar în urmă cu un an, atât ea cât și soțul ei au fost protagoniștii reality show-ului ”Prodanca și Reghe, Prețul Succesului”, difuzat pe Antena Stars.
Anamaria Prodan, în centrul unui imens scandal
De-a lungul timpului și mai ales în ultima vreme, au tot existat zvonuri referitoare la un posibl divorț însă, de fiecare dată, sexy-impresara a negat cu vehemență orice speculație. La fel cum s-a întâmplat și de această dată. În timp ce Laurențiu Reghecampf a confirmat ruptura, chiar dacă ulterior nu a mai fost atât de vehement, Anamaria Prodan susține că soțul ei a glumit cu afirmațiile făcute în presă.
“Nu este adevarat, nu divorțăm, nici nu se pune problema de așa ceva, ne-am plictisit de subiectul ăsta.
Vrem și noi să ne tihnească mâncarea. Laur nu a declarat că divorțăm, el a glumit, iar cei care au scris-o au dat-o ca fiind serioasă. Noi suntem acum la masă, suntem bine, fericiți”, a spus recent Anamaria Prodan.
Citește și: