Contactată de reporterii Click!.ro, vedeta a dezvăluit care sunt prioritățile sale, în momentul de față.
Viața Roxanei Vancea s-a schimbat radical, în ultimii trei ani: s-a căsătorit, a renunțat la zilele agitate pe care le avea, ba mai mult, în urmă cu un an, a devenit mămică de băiețel!
Trebuie menționat și faptul că soțul ei, Dragoș Paiu, antrenor de fitness, mai are un băiețel dintr-o relație anterioară, pe micuțul Milan, pe care Roxana îl iubește ca pe lumina ochilor din cap și pe care ea, împreună cu soțul ei, îl crește.
Cu alte cuvinte, viața ei s-a schimbat radical în timp record. Din fericire, s-a adaptat cum nu se putea mai bine din mers, iar acum nici nu concepe o altfel de viață.
„Da, este adevărat, sunt total schimbată, nici eu nu credeam că niște îngerași îți pot schimba viața, dar s-a întâmplat și în cazul meu, așa cum auzeam în jurul meu, înainte să devin mamă, că un copil este o binecuvântare.
Cei mici provoacă dependență și prefer timpul petrecut cu ei decât orice acțiune care înainte mi-ar fi plăcut.
E și greu, dar, în același timp, și foarte frumos. Sunt o femeie împlinită și fericită. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum 3-4 ani ce mă face fericită m-aș fi raportat la ceva ce ține de mine. Acum, să văd copiii bine și sănătoși, pentru că asta e cel mai important lucru. Fericirea lor îmi hrănește sufletul”, a declarat Roxana Vancea.
„Nu mai vreau copii!”
Deși e tânără, vedeta a mai spus și că nu își mai dorește alți copii: „Nu mai vreau copii. Cei doi pitici îmi ocupă tot timpul și nu îmi doresc nici să fie diferență foarte mare între ei.
Plus că abia aștept să mai crească puțin Zian să pot pleca peste tot cu ei. Să fiu iar gravidă sau legată de casă cu alt bebe nu mi-ar permite să mai fac asta”.
Căsătorită de trei ani
Roxana Vancea este una dintre cele mai cunoscute asistente TV din România. Aceasta s-a născut în Târgu Jiu, pe data de 2 iunie 1990. A ajuns să fie cunoscută publicului după ce a jucat rolul „Vecinei”, timp de doi ani și jumătate, în cadrul matinalului ”Neatza cu Răzvan si Dani”.
Bruneta a fost destul de discretă în privința relațiilor sale, dar presa a putut afla ca pe lista iubiților Roxanei s-au aflat Dacian Varga, Lucian, nepotul lui Gigi Becali, dar și Mihai Bendeac.
Vezi și Roxana Vancea, botez atipic pentru fiul ei. Are doar 5 invitați
Citește și: