Într-un interviu sincer, Mirela Vaida a explicat cum procedează ea și soțul ei când vine ora de culcare. Se pare că Mirela Vaida a luat o decizie radicală după ce a venit pe lume cel de-al treilea copil. Acum cei doi soți se bucură mai mult timp unul de celălalt, după ce au hotărât că a venit vremea să doarmă împreună.

„Dorm cu soţul în pat. Noi până acum dormeam unul cu un copil, unul cu un copil. Când a venit al treilea: Ia, hai afară toată lumea! Al treilea ne-a organizat.

Carla cu Vladimir, amândoi în patul lor. Tudor doarme în living, într-un babynest. Eu dorm cu soţul meu, dar spate în spate, suntem rupţi. Avem uşile deschise să auzim tot. Mă duc, îl alăptez. Apoi îl aud pe Vladimir, care e foarte gelos: maaaaamiii!…

Eu nu ţin în mine, refulez des. Nu sunt om sever, dar nu poţi fără puţină autoritate şi disciplină. Uneori e vorba de o regulă, altfel se urcă în cap”,a explicat vedeta în cadrul emisiunii Refresh by Oana Turcu.

”Ăia care se întâlnesc rar, cum mă întâlnesc eu cu soţul meu, şi mai avem şi copii mici care de multe ori sunt bolnavi şi dormim unul cu un copil, unul cu un copil, săracii, când se întâlnesc şi ei într-o vacanţă, vin acasă cu încă unul. Păi, am avut şi noi, săracii, în sfârşit, relaxarea necesară şi timp pentru noi”, a mai povestit vedeta.

Încă un copil?

În timpul pandemiei, ea și partenerul ei de viață au adus în discuție apariția unui nou copil și ar fi ajuns chiar și la un consens.

„Cu izolarea asta în casă cine știe ce nebunie iese. (…) Nu mai vorbiți, nu mai pociți, deoarece cu izolarea astea în casă e nenorocire”,a spus Mirela Vaida la „Agenția VIP”.

„Mai stăm un pic, să ne mai revenim un pic, că nu ne mai revenim. Am vorbit. A trecut un an. Când ai 1 ți se pare greu, când ai 2 ți se pare mega greu, când ai 3 nici nu-i mai simți”, a mai spus Mirela Vaida.

Vezi și Mirela Vaida, așa cum nu ai văzut-o niciodată! Dar fanii tot găsesc ceva de criticat și pe bună dreptate!

Citește și:

Lucian Mîndruță, ”prima poză în picioare după cinci zile”. Detaliul observat de fani

Cine e noua iubită a lui Brad Pitt. Detalii scandaloase despre aceasta. Ce-o fi în capul actorului?