Cătălin Crișan s-a făcut remarcat la festivalul Mamaia 1987, pe când avea doar 19 ani, cu melodia „Vorbește marea”, fiind încurajat să participe la acest festival chiar de către regretata Mihaela Runceanu.

Ce a făcut cu primii bani

De acolo, cariera lui Cătălin Crișan doar a evoluat. „Am început să fiu invitat de Octavian Ursulescu la spectacole și am câștigat primii mei bani. Într-un an mi-am luat o Dacie și în doi ani o garsonieră”, a povestit Cătălin Crișan pentru Fanatik.

A ajuns la așa un nivel de celebritate, iar melodiile lui atât de ascultate, încât hituri de ale sale erau (și probabil încă sunt) cântate la înmormântări.

”Cântând melodia „Dacă pleci”, un domn mi-a strigat că mă felicită pentru că la ei în comună această melodie se cântă și la înmormântări”, a mărturisit el în interviu, promițând că vom afla curând alte multe picanterii, pentru că într-un an va termina de scris autobiografia.

În același interviu, Cătălin Crișan a mărturisit că visul lui acum e să câștige Eurovisionul pentru România.

Divorțat de două ori, dar nu resemnat

În plan personal, Cătălin Crișan are trei copii din două căsătorii. Daria Crișan și Raris Crișan sunt copiii din prima căsătorie, cu Lucia Bubulac, iar cu Alina Cupșa, cea de-a doua soție, mai are o fetiță, Lara.

Pe fata lui o știe toată lumea, dar uite ce băiat frumos are Cătălin Crișan!

Deși divorțat de două ori, artistul nu ar spune ”Nu” unei noi căsătorii. „Da, fără nicio ezitare, dar cu mai mare precauție”, a răspuns el, întrebat dacă ar mai face pasul.

Fiica lui Cătălin Crișan e superbă. A renunțat la medicină ca să calce pe urmele tatălui ei

Cele mai grele momente din viața lui? „Moartea străbunicii mele, ale bunicilor, divorțurile, așa zișii prieteni adevărați, care la un moment dat și-au dat arama pe față.

Ce am simțit? O liniște groaznică. Eu spun așa: cel mai asurzitor zgomot este liniștea absolută”, a mai spus cântărețul.

Vezi și Cine îi picase cu tronc lui Cătălin Crișan, în tinerețe. E o cântăreață și actriță foarte cunoscută: ”Mi-am făcut curaj și am invitat-o și la o cafea, dar m-a refuzat…”

Citește și:

Afacerea prosperă a Danei Nălbaru: bomboane pentru adulți, cu aur și prosecco, și prăjituri botezate cu numele ei. Cum arată și cât costă

Oana Lis citea despre aventurile lui Viorel în ziare, dar nu-i zicea nimic! Cum a început, de fapt, relația dintre ea și actualul ei soț: ”Mi se părea că de milă stă cu mine”