”Nu mă gândesc acum la căsătorie, dar nu o exclud ca posiblitate”, a declarat miercuri Andreea Marin, la Pro TV.
”Mi se pare firesc să fii optimist până la capăt. Şi la 80 de ani voi fi optimistă”, a mai spus vedeta, punctând însă că e un om tranșant, care nu e dispus să facă vreun compromis. ”Eu am decis să nu rezist într-o relaţie care nu merge. Nu stau sa suport lucruri de nesuportat”, a spus vedeta.
”Nu sunt însărcinată”
Pentru că în ultima vreme a tot declarat că își dorește din nou să devină mamă, Andreea Marin a fost chestionată dacă e gravidă sau nu. ”Da, mă gândesc să fac copii şi îmi doresc. Nu sunt însărcinată”, a spus ea.
„Mi-aş dori, dar trebuie să vrea şi Dumnezeu. Lucrurile se întâmplă când vrea El. Noi ne dorim, cu toţii!”, a completat ”zâna”.
În ceea ce privește relația pe care o are de un an cu Adrian Brâncoveanu, în vârstă de 32 de ani, consulul României în Libia, Andreea Marin a spus că se simte ”echilibrată” și că de 8 martie nu-și dorește decât ”dragoste de la iubitul meu”.
Admite însă că în alegerea partenerului său un cuvânt greu de spus are fiica sa, Violeta. „Fireşte, în alegerea mea contează în primul rând părerea copilului meu, pentru că sunt o mama responsabilă. Dacă am un copil fericit, de aici încolo începe şi fericirea mea şi nu înainte de asta. Poate să îmi placă cineva, dar dacă văd că nu am un copil mulţumit, nu pot să merg mai departe”, a mai declarat Andreea Marin.
Foto: Instagram
Citește și: