Căsnicia fostului tenismen cu Ioana părea că este aproape de final. La începutul acestei luni, bruneta a fost cea care a depus actele de divorț la Judecătoria Hârşova, judeţul Constanţa. Dar cei doi au fot susprinși împreună și nu neagă că în această perioadă s-au întâlnit.

În cadrul unui interviu pentru click.ro, partenera lui Năstase a explicat ce se întâmplă între ei.

”Lucrurile între mine şi Ilie au rămas la fel. Nu m-am gândit la varianta de a mă împăca cu el şi de a relua relaţia ca soţ şi soţie, însă am decis, la insistenţele lui, să avem o relaţie de prietenie.

Am acceptat, am iertat, mai ales că suntem în post. Am făcut-o pentru sufletul meu, mai mult.

După ce am depus cererea de divorţ, lui i-a părut rău şi m-a sunat. M-a rugat să-l iert, iar eu i-am spus că tot ce îmi doresc este să nu mai fie violent. A fost o primă condiţie. El a conştientizat că a greşit şi mi-a promis de nenumărate ori că nu va mai fi violent”, a spus aceasta.

Există un contract prenupțial. Ce se stipulează acolo

Totodată, după ce Ilie Năstase ar fi amenințat-o că o să îi ia toate bunurile și cadourile pe care i le-a făcut, bruneta a dorit să lămurească și acest aspect.

”Există un contract prenupţial în care scrie negru pe alb că bunurile sunt ale mele. Degeaba zicea că o să îmi ia tot, pentru că există un contract.

El a fost de acord ca tot ce se cumpără în timpul căsătoriei, să am dreptul doar eu. Tot ce este pe Ioana Năstase îmi revine.

Deci, dacă îmi retrag divorţul este pentru că iert, nu pentru că aş fi condiţionată să predau Bentley-ul şi ce mi-a mai cumpărat el”, a mai declarat ea pentru sursa citată.

De asemenea, constănţeanca a ţinut să mai aducă clarificări: „M-aţi întrebat dacă locuim împreună, răspunsul este nu. M-aţi întrebat dacă am dormit împreună după această conciliere, răspunsul este da!

Eu am stat mai mult la Constanţa, însă am dormit o singură seară la el, în Bucureşti. Acum sunt la Sibiu, cu prietena mea”.

Totul s-a declanșat de la fostul ei iubit?

După ce au apărut în presă primele informații despre agresiune, s-a speculat că Nick Rădoi, fostul iubit al brunetei, ar fi fost motivul izbucnirii violente a lui Ilie Năstase. Soția tenismenului a negat însă aceste lucruri și explică faptul că ea nu i-a dat niciodată motive pentru un astfel de comportament.

”Este o prostie ce s-a scris, cum că motivul conflictului ar fi fost Nick Radoi. Eu am venit de la munte unde petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în Bucureşti, am luat masa în oraş cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanţă.

Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa.

Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Sunt anumite persoane care au influenţă asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă. Prefer să tac, nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte aşa”, declara după incidentul violent Ioana Năstase.

A mai vrut să divorţeze

Ioana Năstase a mai introdus o dată actele de divorţ şi în mai 2020.

La data de 6 iunie 2020, Ioana şi Ilie Năstase s-au căsătorit religios la Techirghiol, iar naşi le-au fost Ciprian Marica şi iubita sa, Ioana. Cununia civilă au făcut-o cu un an înainte, în luna aprilie. De atunci, divorţul a apărut de mai multe ori în discuţie, ca soluţie la problemele lor.

Vezi și Ilie Năstase, declarație-bombă despre divorțul de Ioana Simion. Nimeni nu se aștepta ca lucrurile să ia așa o întorsătură!

Citește și:

S-au logodit după doi ani de relație. Ce frumos au făcut anunțul

Marina Almășan, despre cum s-a manifestat Covidul în cazul ei: „Am avut o durere atroce de coloană”