Mama artistei a dezvăluit că de când Alex Velea a plecat în cea mai dură competiţie din România, Antonia este extrem de tristă şi îl asteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă.
„Alexandru este plecat şi Antonia este singură, am ajutat-o în ultima vreme. Am făcut cu schimbul, când eu, când ceilalți bunici. De la an la an este mai multă nebunie, dar îmi place că mă ține, cum spune americanul, pe vârfuri. Le pun și muzică clasică, când îi pregătesc de culcare, să știe din toate”, a mărturisit Denise, la ”Răi Da Buni”.
Denise a povestit că fiica ei și Alex Velea se iubesc foarte mult și este prima dată când stau departe unul de celalat pentru o perioadă așa lungă, de aceea le e așa greu.
”Antonia e tristuță, este prima oară când sunt separați atât timp. Dragostea e mare, n-au stat mai mult de o săptămână plecați. Dar i-am zis: Lasă că iubirea va fi mai mare când se întoarce. Aveți nevoie de o pauză așa din când în când”, a mărturisit Denise.
Mai mult de atât, mama Antoniei a vorbit şi despre proiectele pe care le are. Se pare că Denise Iacobescu are de gând să facă un pas mare în carieră, prin îmbinarea a două pasiuni: educaţia şi arta.
„Tot timpul vin cu ceva nou, așa te menții tânăr. Am două colaborări, ambele au de-aface cu copiii, voi reveni la anul, atunci pot spune mai multe lucruri. Sunt super încântată, este o provocare pentru mine. Ambele au legătură cu educația și una din ele cu talentul meu artistic.”, a mai spus Denise Iacobescu.
Citește și: