Maria Tarchila, sora lui Petrică Mîțu Stoian, a făcut noi mărturisiri despre pierderea fratelui ei căruia i-a fost alături în ultimele clipe de viață. Ea a dezvăluit într-un interviu pentru fanatik.ro și ce scrie pe certificatul de deces al regretatului cântăreț.
”Pe certificatul de deces al lui Petrică scrie că a murit din cauza inimii. Stop cardio-respirator”, a spus, Maria Tarchila, sora lui Petrică Mîțu Stoian, pentru sursa citată.
Mai mult, astăzi s-a aflat și rezultatul necropsiei. În urma autopsierii trupului neînsuflețit al artistului, a ieșit la iveală că solistul ar fi murit din cauza șocului cauzat de tratamentul cu oxigen. Medicii legiști au trimis rezultate la parchet, iar cauza decesului a fost declarată moarte violentă și este acum anchetată de oamenii legii.
Totdată, sora lui Petrică Mîțu Stoian susține că este marcată de tot ce a auzit și a văzut după moartea fratelui ei, mai ales de ultimele cuvinte ale artistului.
Cutremurător! Petrică Mîțu Stoian și-a presimțit moartea
Sora lui Petrică Mîțu Stoian, marcată de ultimele lui cuvinte
”Noi, în spital, când era, la Reșița, eu am ajuns repede, într-o fugă, din Arad, am apucat să mai vorbim, l-am găsit normal, chiar glumea, nici nu mă gândeam că se va întâmpla asta. Chiar îi spuneam să nu facă vreo prostie. Îi ziceam: `Petrică, fii tare, tu ești tare, să reziști, să nu faci prostii, gândește-te că ești tânăr!`. El mi-a zis atunci: `Nu mai pot`! Îi era tare rău. Astea au fost ultimele vorbe. A făcut, cred, atunci, și un atac de panică, atunci l-au și dus la Terapie Intensivă… ”, a mărturisit Maria Tarchila, care nu se poate opri din plâns. Maria susține că nu poate uita privirea pe care i-a aruncat-o Petrică Mîțu Stoian în momentul în care, conștient încă, era transferat la Terapie Intensivă.
”Când a ieșit să îl ducă spre Terapie Intensivă, ne uitam unul la altul. Și s-a uitat cu niște ochi la mine, disperat, văd și acum imaginea, nu mai pot să o uit. Atunci m-am gândit că nu mai scapă și așa a fost…”, a spus ea.
Sora regretatului artist așteaptă să vadă ce vor spune procurorii cu privire la dosarul penal care a fost deschis in rem privind decesul lui Petrică Mîțu Stoian. ”Nu știu dacă eu o să fiu audiată! Dar cei de la clinică vor fi audiați. Eu nu am fost la clinică, nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar mă gândesc că de acolo a început totul”, a mai spus, pentru FANATIK, sora lui Petrică Mîțu Stoian.
Citește și:
Ultima fotografie cu Petrică Mîţu Stoian în viaţă, făcută publică de Mirela Vaida