Chiar Anca Serea recunoaște că sunt persoane care au suspectat-o că ar fi sectantă.Astfel, ea a făcut pe blogul său declarații clare privind confesiunea pe care o are.

Supranumită mama-eroină din showbiz-ul românesc, Anca Serea a decis să scrie negru pe alb despre credința pe care o are.

”Am primit nu o dată întrebarea dacă sunt sectantă pentru că am ales să fiu mamă nu a unui singur copil, ci a șase.

Sunt o persoană normală, ca și voi, căreia pur și simplu îi plac copiii și adoră să fie mamă. Dar religia nu este un subiect de discuție.

Mi s-a întâmplat în decursul carierei mele să primesc o mulțime de întrebări pe această temă, uneori formulate sub formă de reproșuri sau acuzații.

Deși, am ajuns să nu mă mai las afectată de ele, nu neg faptul că mă deranjează că atât de mulți oameni se gândesc la aceste lucruri și sunt atât de interesați de religia mea”, a scris vedeta pe blogul său.

Conform dezvăluirilor sale, vedeta este creștin-ortodoxă și, recent, cu prilejul unui Q & A, ea a subliniat că “După ce am devenit mamă sunt mai motivată, mai bună și cu multă iubire în jur!”.

“Am răspuns deja că sunt de religie ortodoxă și, mai mult decât atât, sunt un om creștin, cu frică de Dumnezeu. Întotdeauna am crezut în puterea binelui și în faptul că ce semeni aia culegi, așa că aplic în fiecare zi din viață.

De fiecare sărbătoare importantă, dar și duminica sau pur și simplu când simt nevoia să îmi eliberez sufletul merg la biserică și am norocul de a fi aproape de Mănăstirea Cernica. Însă nu consider că acest lucru trebuie discutat sau dezbătut și nici nu mă consider datoare să mă explic”, a mai precizat soția lui Adi Sînă.

Anca Serea își dorește al șaptelea copil cu Adrian Sînă

“Condiția mea medicală nu îmi va mai permite, din păcate, să am în următoarea perioadă niciun fel de copil, poate doar unul adoptat. Nu sunt însărcinată sub nicio formă. Am niște probleme destul de grave medical, care nu mi-ar permite.

Am luat câteva kilograme, este adevărat, vreo 3-4, și lumea probabil este învățată să fiu foarte slabă, dar din cauza faptul că iau foarte multe suplimente alimentare am mai pus câteva kilograme”, a mărturisit recent prezentatoarea de la Prima TV.

Anca Serea şi Adrian Sînă sunt căsătoriți de 5 ani

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună patru copii: Noah, Ava și Moise Petru, născut pe 20 mai 2016, și Leah-Maria. În trecut, fosta prezentatoare de la Prima TV a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher, însă a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara.

Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit pe 6 noiembrie 2015. Vedeta a devenit mămică pentru a șasea oară în 2019; mezina familiei, Leah-Maria, a venit pe lume pe 14 august 2019.

Vezi și Anca Serea, însărcinată pentru a 7-a oară? Imaginile care o dau de gol

Citește și:

Meghan Markle a născut o fetiță. Ducii de Sussex au dezvăluit numele micuței și are o semnificația aparte

Abia a divorțat și deja se mărită. La 26 de ani, frumoasa vedetă TV merge în fața altarului pentru a doua oară