Ajunsă la 64 de ani și încă nelipsită din platourile de televiziune, aceasta a dezvăluit cu sinceritate ce sumă încasează lunar.

„Am o pensie de 12.000 de lei de la statul român – și nu din aia specială -, pentru că mi-am plătit mereu taxele și impozitele și nu am acceptat să fiu plătită la negru”, a mărturisit Monica Tatoiu, la o emisiune TV.

Muncește de la 16 ani! Iată cu ce se ocupă în prezent

”Am o pensie mare, pentru că toate veniturile au fost trecute în cartea de muncă.

Am fost obișnuită să muncesc de la 16 ani. Nu am renunțat să muncesc. Doar că acum o fac gratuit. Dau meditatiii pe skype, am publicat două cărți, scriu două editoriale săptămânal, lucrez la o carte despre modul în care economicul a determinat politicul din ‘45 încoace.

Acum învăț despre sistemele de înarmare. Merg la poligon la trageri”, a spus aceasta pentru Click.

De altfel, Monica Tatoiu a mărturisit la un moment dat pe Facebook că, în calitatea de director al unei renumite companii cosmetice, ajunsese să aibă un salariu colosal. „Eu am început cu 600 dolari și am terminat cu 10.000 euro pe cartea de muncă”, a spus Monica Tatoiu.

Îi merge bine pe toate planurile

Monica Tatoiu are linițte pe toate planurile. Are acasă un soț care îi e alături de mulți ani. Monica Tatoiu este căsătorită de foarte mulți ani cu Victor Tatoiu, iar împreună au un băiat.

În urmă cu câteva săptămâni, aceasta a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care vorbește despre căsnicia sa.

”Au trecut 9 ani de la poza. Sunt 38 de ani de cand pe partie la Bradu am intalnit un prieten pentru o viata. Pentru ca fara prietenie o casnicie nu dureaza. Cu un camarad alaturi lupti in transee, cladesti adaposturi, spate in spate te feresti de atacuri, plangi pe umarul lui atunci cand esti daramat de suparari.

O casnicie este ca o scufundare in adancuri. Nu este legal sa o faci fara un partener. Care iti da aer atunci cand s-a terminat butelia…

Trebuie sa te bazezi pe el si el pe tine chiar daca cateodata fuge dupa o broasca testoasa si tu dupa un peste colorat. Important este sa iti gasesti coechipierul care intelege importanta sigurantei in echipa. Pana il gasesti mai ramai fara aer. La tinerete se poate.

Va urez tinerilor mei prieteni succes la gasit coechipierul la scufundari in viata”, a scris cu înțelepciune Monica Tatoiu în mediul online.

Vezi și Urarea neobișnuită pe care i-o face Monica Tatoiu soțului ei, de ziua de naștere

Citește și:

Adda a ajuns pe perfuzii! Ce a pățit artista?

Boala de care suferă Andreea Antonescu: ”La vârsta de un an şi opt luni a fost diagnosticată…”