Semn că regina înțelege situația și nu îi poartă pică lui Meghan, aceasta a invitat-o pe americancă și pe prințul Harry să petreacă vacanța la castelul Balmoral din Scoția, un domeniu care îi aparține.
Deși sâmbătă este ziua de naștere a lui Meghan, nu va avea loc nicio petrecere, ea și soțul ei urmând să participe la nunta lui Charlie Van Straubenzee, un prieten apropiat de-al prințului. Se zvonește chiar că Harry îi va fi cavaler de onoare. Imediat după nuntă, Harry și Meghan vor merge la casa de vară a reginei, care se află în Aberdeenshire, pentru câteva zile.
E prima oară când Meghan va merge în acest castel, cumpărat de soțul reginei Victoria, prințul Albert, în 1852. Castelul este un refugiu iubit de membrii familiei regale, mai ales pe timp de vară, când se fac picnicuri, se iese la drumueții și la vânătoare.
În fiecare vară, regina Elisabeta și prințul consort Philip părăsesc Palatul Buckingham și merg la Balmoral (reședința regală pe care o iubește cel mai mult), de la sfârșitul lui iulie și până în octombrie. În toată această perioadă, numeroși membri ai familiei regale li se alătură, din când în când. Deocamdată se știe că, în primă instanță, au fost invitați Harry și Meghan.
Vorbind despre acest castel scoțian, prințesa Eugenie spunea că e ”cel mai frumos loc de pe Pământ”, unul în care ”ai loc să respiri și să alergi”, un loc ”plin de câini”, de unde oamenii vin și pleacă. Un loc în care cu siguranță Meghan se va simți bine.
Meghan, luată sub aripa protectoare de Kate
Se poate spune că Meghan e pe cai mari în această perioadă, ea beneficiind și de întregul sprijin al lui Kate Middleton, soția prințului William. Deja cele două au devenit bune prietene, Kate luând-o pe Meghan sub aripa sa. E cea care o învață despre tradițiile și eticheta Casei regale. Ambele sunt femei foarte inteligente și au multe în comun, a declarat o sursă de la Palatul Kensington.
”Kate îi oferă tot timpul sfaturi lui Meghan. A învățat-o cum e cu strângerea de mână regală și cum trebuie să se comporte cu regina”, a mai spus sursa.
De altfel, relația caldă dintre ele a fost vizibilă la un eveniment recent, unde cele două au patricipat fără soții lor. Cele două au fost văzute glumind și râzând și era clar că se simțeau foarte bine împreună. Ambele au simțul umorului, iar discuțiile lor acoperă o gamă largă de subiecte, de la politică la munca de caritate, a mai declarat sursa.
Iar cum ambele locuiesc la Palatul Kensington, pot petrece mult timp împreună, ”între fete”. Adesea organizează cine și petreceri, unde-și invită prietenii comuni. Asta, chiar dacă au un program încărcat. Cel puțin o dată pe săptămână se văd, mai afirmă sursa.
Kate face tot posibilul ca Meghan să se simtă bine primită la Londra, mai cu seamă că mama ei încă nu s-a mutat în capitala britanică.
Foto: Hepta
Citește și: