Se știe deja că pe oriunde merge tânăra vedetă pățește câte ceva. În Maldive și-a pierdut un cercel în ocean și nu s-a lăsat până când nu l-a găsit, din Italia s-a întors fără telefon, iar în România… a fost invadată de ploșnițe!
Emily Burghelea își ține urmăritorii la curent cu tot ceea ce face în deplasări și în viața ei de zi cu zi. De ceva timp încoace a decis să plece în fiecare weekend în câte o destinație alături de soțul ei, Andrei, și de cei doi copii ai lor, Damian, de aproape un an, și Amedea, de 2 ani.
Au fost și la munte, la Dunăre, au plecat și cu cortul cu doi copii mici, dar și la Toplița, în Harghita. O întâmplare recentă i-a panicat însă, pe bună dreptate.
„Poate părea o nebunie că ne-am propus să plecăm în fiecare weekend cu cei mici și sinceră să fiu, chiar este! Este cea mai frumoasă nebunie pe care o putem face împreună și merită din plin!
Amintirile memorabile se creează acum și chiar dacă sunt mici, se distrează și evoluează enorm după fiecare plecare. Sunt sigură că atunci când vor crește își vor aminti cu drag nebuniile făcute alături de părinții lor…
Momentele astea sunt unice, și da, ieșim din zona noastră de confort și nu-i chiar ușor, dar hai să fim serioși… Nimic extraordinar nu se întâmplă în zona de confort așa că, merită din plin!”, povestește vedeta.
Atacați de ploșnițe!
Și nici măcar povestea recentă cu plosnițele nu le-a tăiat din avântul de a merge unde văd cu ochii.
„Weekendurile în afara Bucureștiului continuă, iar de această dată plecăm cu cortul… Da! Cu cortul! Am mai fost cu cortul când eram mică și țin minte că îmi plăcea mult! Era distractiv și părea ușor, rămâne de văzut cum o să ne descurcăm!”, spunea Emily Burghelea pe rețelele de socializare în 20 octombrie.
„Nu îmi vine să cred că facem asta, doar noi doi și bebelușii în pustietate. La început părea o nebunie, însă suntem deja de vreo 12 ore aici, ne-am instalat și lucrurile merg bine. Până acum nu ne-a fost nici frig, ci dimpotrivă, am murit de cald și era să „murim” și atacați de ploșnițe. Serios!
Nu știm exact ce se întâmplă dar în primul loc în care am campat a venit un val uriaș de ploșnițe, nici nu puteam să stăm, am intrat în mașină cu zeci agățate pe noi și am fugit.
Nu știu exact ce se întâmplă, care este cauza acestei invazii, dar vă zic, noi chiar ne-am speriat rău. Ne-au intrat în gură, în ochi, am avut noroc că cei mici erau în mașină…”, a povestit ea apoi, la o zi după entuziasmul plecării cu cortul.
Nici măcar o astfel de întâmplare, un coșmar pentru mulți, mai cu seamă pentru părinții a doi copii mici, nu le-a tăiat din avânt.
Citește și: